O săptămână în Ko Samui

De ce tocmai Samui, și nu Phuket, Pattaya, Ko Pha Ngan, Krabi sau Ko Phi Phi? Ne-am gândit și răzgândit de zeci de ori, în funcție de muson, zboruri, prețuri, consoane, vocale, recomandări, culoarea apei, viața de noapte, temperaturi de decembrie și, în cele din urmă, instinct.

Am vrut o insulă care să nu fie nici prea liniștită și nici plină de petreceri non-stop, care să aibă aeroport, prețuri decente și restaurante pentru toate gusturile. Și așa am ales Samui, insulă care s-a dovedit foarte potrivită pentru noi, un pic prea mainstream și cam aglomerată, dacă mă gândesc bine, dar pe care ne-am simțit excelent.

Insula thailandeză Ko Samui se află în sudul țării, este a doua ca mărime din Thailanda (după Phuket), are o suprafață de 228 km pătrați și o populație de 62.500 de locuitori.
Dacă vă plac agitația, plajele populate, pe care se aliniază baruri și restaurante animate, magazinele cu de toate, nisipul fin și apa albastră – Samui e locul de vacanță potrivit! Știu, sună cam comercial, dar prefer vacanțele active, în locul celor liniștite. Nu mă dau în vânt după plajele izolate, pustii, fără toalete și cocktailuri, nici după liniște asurzitoare și lipsă de activitate!

Aeroportul din Samui, mic, verde și prevestitor de vacanțe memorabile

 

Revenind la Samui, am petrecut aici câteva zile (prea puține!) în care am stat mult pe plajă, m-am bucurat de valuri mari și înspumate, de căldură, peisaje frumoase și mâncare locală. Insula are câteva plaje (Chaweng, Bo Phut, Lamai, Maenam sau Lipa Noi), noi am ales Chaweng, nu știu exact din ce motiv și am vizitat Bo Phut și Lamai.

 

În afară de plajă și mâncare sunt multe alte lucruri de făcut în Ko Samui: merită vizitată statuia uriașă a lui Buddha din partea de nord a insulei (aflată, de fapt, pe o mică insulă separată), câteva temple budiste sau satul musulman. Hin Ta Hin Yai este un punct major de atracție, datorită stâncilor naturale în formele organelor genitale. Pe insulă se află câteva cascade (pe care nu am reușit să le văd, din cauza ploii): Namuang sau Hin Lat sunt cele mai mari.

Templul și statuia Big Buddha

 

Am mai văzut, într-o zi ploioasă, și Fisherman’s Village – câteva străduțe pline de magazine, baruri, restaurante și case tradiționale în Bo Phut, dar nu am înțeles prea mare lucru, pentru că nu am nimerit în ziua și la ora potrivită. Vinerea seara, aici are loc un târg care atrage mulți turiști amatori de shopping, pentru că localnicii vând tot felul de obiecte de decor, suveniruri, bijuterii, genți, accesorii, îmbrăcăminte și, desigur, mâncare cu gust local.

Fisherman’s Village

 

Pentru că am pomenit de mâncare, cred că seara cea mai plăcută (în afară de Revelion) am petrecut-o la piața de noapte de duminică (Night Market) din Lamai. Aici am aflat ce înseamnă, cu adevărat, street food. În fiecare duminică seara localnicii vând cam… de toate, majoritatea lucruri de slabă calitate, care îți iau ochii și atât. Practic, găsiți de la bijuterii, haine sau încălțăminte, până la jucării, electronice, tablouri sau orice alt lucru de calitate și gust îndoielnic. Nici măcar suvenirurile nu sunt cum trebuie – dar poți să îți clătești ochii, până ajungi la mâncare. Aici lucrurile stau mult mai bine: am văzut caracatiță, pește, crabi sau creveți gătite în toate felurile, carne de porc, pui sau rață friptă, cu diferite sosuri și garnituri, multe legume și fructe, sucuri proaspăt stoarse, tăiței din orez, paste, orez cu mango, înghețată de cocos și câte și mai câte chestii de care nici nu am mai auzit!

Piața de noapte de duminică din Lamai

 

Am încercat creveți și caracatiță la grătar, foarte bune, orez prăjit, înghețată de cocos (absolut delicioasă!), suc de mango proaspăt, suc de cocos – totul foarte gustos și la prețuri mici. Nu, nu am avut nicio reținere să mănânc de pe stradă, toți turiștii o fac. Mirosurile sunt amestecate, dar m-am obișnuit cu ele, fac parte din Asia pe care o iubesc și vin la pachet cu atmosfera unică a piețelor de noapte din Thailanda. Da, nu strălucește de curățenie, unele tarabe sunt de-a dreptul dubioase, mirosul e incert și bucătarii gătesc și vând pe loc, dar cred că altfel nu ar mai avea același farmec! Însă despre mâncarea și băutura din Thailanda o să scriu mai pe larg în alt post, așa că mă opresc aici cu detaliile.

Am lăsat, însă, the best for last: masajele! Cred că partea cea mai plăcută din această vacanță a fost răsfățul în palmele maseuzelor de pe plajă: aromatic, de relaxare, facial, pentru picioare, tălpi sau cap, masajul a fost una dintre cele mai plăcute experiențe din Thailanda! Găsiți saloane peste tot, unul după altul, pe stradă sau pe plajă, iar prețurile sunt foarte accesibile, costă mai puțin de jumătate față de prețurile de la spa-urile din București. Puteți negocia timpul și prețul, puteți alege din zeci de tipuri de masaj și nu evitați ofertele de pe plajă: masajul în aer liber, la malul mării, cu valurile în urechi, este divin!

Informații utile:

  •  Am călătorit în Thailanda cu Qatar Airways, am mers aproape 5 ore până la Doha, de acolo alte 6 ore și jumătate până la Bangkok și încă o oră până în Ko Samui
  • În Samui ne-am cazat la Chaweng Buri Resort, un complex aproape de plajă, cu bungalouri de diferite categorii și piscină. Atât cazarea, cât și biletele de avion le-am achiziționat (achitat integral) prin agenția Overseas Travel, cu care avem o colaborare foarte bună și pe care o recomand cu căldură! Adresa: Str. Comana, nr. 9, sector 1, București, tel. 021 222 0398
  •  Diferența de fus orar este de 5 ore în plus față de București
  •  Moneda Thailandei este Baht, 1$=35 THB (Thai Baht)
  •  Transportul local în Samui se face cu taxiul, fie cel colectiv (niște pick-up-uri adaptate pentru transportul a 8-10 persoane), care are un traseu fix, legând principalele plaje, fie cu cel clasic (berlină). Prețul e negociabil, în general cel colectiv costă cam 100 THB de persoană, pentru distanțe de 5-15 km
  • Ko Samui sau Koh Samui? Cum vă place!
Taxiul colectiv, pe trasee predeterminate, principalul mijloc de transport în Samui

 

  • După decesul regelui Thailandei, la 13 octombrie 2016, în Thailanda a fost decretată o perioadă oficială de doliu de un an. În Bangkok vizitarea anumitor atracții turistice impune ținută decentă, în culori alb și negru.
  •  Vizitarea templelor budiste din insule impune, de asemenea, ținută decentă (acoperirea brațelor și a gleznelor, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, în majoritatea cazurilor).
  •  Nu este obligatoriu să vă vaccinați pentru vacanțele petrecute în Thailanda.

Foto: arhiva personală.

S-ar putea să vă placă și:

FOTO: Snorkeling în Maldive, Paradisul din Oceanul Indian

Culorile Maldivelor: supradoze de verde și albastru

Sri Lanka: o zi în rașul Galle

FOTO: Sri Lanka reloaded

 

Comentarii

Monica , 11 January 2017 at 3:59 pm

La multi ani!

Citisem ca ai plecat in Thailanda si abia asteptam poze si impresii.
Am tot citit despre aceasta destinatie si se pare ca a devenit foarte populara pentru vedetele noastre (Delia, Laura Cosoi au fost in zona).
Astept si alte articole.

Cristiana Constantinescu , 11 January 2017 at 7:20 pm

La mulți ani, Monica! Mulțumesc pentru mesaj! Da, Thailanda e o destinație atrăgătoare, sunt multe insule sau stațiuni cu peisaje frumoase și plaje exotice. Am prins, însă, o vreme neobișnuit de noroasă și din cauza asta nu sunt mulțumită deloc de fotografii, din cauza luminii. Adică e mai frumos decât în poze! 🙂 O să mai scriu despre Bangkok și despre mâncare, cât de curând. Mulțumesc mult că urmărești Prin vacanță, îți urez toate cele bune, vacanțe frumoase!

Cristina , 14 May 2017 at 8:19 am

Buna, as vrea sa plec anul acesta in concediu 3 nopti in Bangkok si 6 nopti in koh samui la inceputul lunii septembrie.Ce stii despre vreme in aceasta perioada, se poate vizita ceva sau sunt numai ploi?

Cristiana Constantinescu (author) , 16 May 2017 at 4:25 pm

Buna, cu vremea in Koh Samui e destul de riscant in perioada aceea, cum iti e norocul! Pe noi ne-a plouat in ianuarie, cand toretic nu ploua deloc. Koh Samui este destul de ploioasa cam tot anul, din cate inteleg, asa ca sincer nu prea stiu ce sa iti spun… In mod normal septembrie-octombrie e sfarsitul sezonului ploios, deci teoretic nu ploua mult. Dar… e si de noroc. La Bangkok ploua mai putin. Succes!

Lasa un comentariu