Theo Manolache: “alerg pentru plăcerea de a alerga, ocazia de a vedea locuri noi, oameni frumoși și pentru o întrecere cu mine”

Dacă vă place să alergați și participați la curse, sigur ați auzit de Theo Manolache, pentru că este implicat în organizarea unor evenimente sportive notabile: Baneasa Trail Run, Epic Bike Ride, Full Moon Run și altele. Iar dacă nu alergați, s-ar putea să începeți după ce veți citi acest interviu, în care vorbește cu pasiune despre plăcerea de a alerga, despre bucuria de a participa la curse și maratoane și satisfacția de a trece linia de finish după 42 de kilometri.

theo-manolache_montane-3-tm-ciucas

 

După 15 ani de marketing, comunicare, dezvoltare și management în presă, Theodor Manolache a renunțat la viața corporatistă și, așa cum spune el însuși, se ocupă strict de pasiunile sale: soția, fiica, firma și sportul pentru amatori, pasiuni care se întrepătrund, inevitabil. ☺
În septembrie 2016 Theo a trecut linia de sosire a Maratonului Internațional de la Berlin și, în prezent, pregătește Băneasa Winter Trail Run, care va avea loc pe 11 decembrie 2016, așa că l-am rugat să ne povestească mai multe despre plăcerea de a alerga, dar și despre greutățile și obstacolele pe care a trebuit să le depășească, pentru a ajunge să descopere adevărata plăcere.

theo-manolache_mogosoaia-triatlon-31-mai-2014

 

Primul semimaraton: în Parcul Herăstrău, de unul singur!

Prin vacanță: Când ai început să alergi? De ce?
Theodor Manolache: 14 mai 2012, ora 18:54. 3 kilometri cu un ritm de 5’50’’/km. Nu mai alergasem de copil, cand obișnuiam să facem ture de rezistență în jurul blocului, câștiga cel care se oprea ultimul. Dupa 14 ani de fumat, kilograme acumulate, apoi kilograme pierdute, stres de corporație și prieteni care se apucaseră de alergat și care au fost un exemplu pentru mine, am zis să-i dau și eu o șansă acestui sport. Mi-am pus niște pantofi de alergare în picioare, o pereche de pantaloni scurți și un tricou și am pornit. Am fost tare mândru de cei 3 kilometri alergați fără oprire, chiar dacă nu mi-a fost deloc ușor. Mi s-a părut o performanță pentru prima alergare. Și, mai ales, mi-a plăcut. Ce a urmat după, a fost o întrecere permanentă cu mine, plăcerea de a alerga, ocazii de a vedea locuri noi, foarte mulți oameni frumoși pe care i-am cunoscut și apoi evenimente de alergare și nu numai pe care am ajuns să le organizez împreună cu alți oameni pasionați de sport (Baneasa Trail Run, Epic Bike Ride, Full Moon Run etc.)

La câte curse importante ai participat până acum?
La Maratonul de la Paris în 2014, primul maraton pe asfalt, și la cel de la Berlin, în 2016. Cele două ar fi cele mai mari curse la care am participat după numărul de alergători. Însă importante sunt și cursele care mi-au oferit o experiență deosebită:
– Primul semimaraton: în parcul Herăstrău, de unul singur 🙂
– Prima alergare pe zăpadă: Băneasa Trail Run, decembrie 2012
– Cel mai greu maraton montan: Retezat Maraton unde am “alergat” 9h30. Am pus ghilimelele de rigoare, căci la un maraton montan întotdeauna vorbim despre o combinație de mers rapid cu alergare, cel puțin la nivelul meu.
– Primul maraton montan: EcoMarathon
– Triatloane: Triatlon Sf. Ana ți Triatlon Fără Asfalt la mare

Maratonul de la Paris, 2014

theo-manolache_paris-2014-3

theo-manolache_paris-2014-2

theo-manolache_paris-2014-1

Maratoane montane

theo-manolache_montane-2

theo-manolache_montane-1
Povestește-ne mai multe despre maratoane. De ce ai alergat?
Am ales Parisul pentru primul maraton pe asfalt pentru că am vrut să văd și altfel orașul, altfel decât în plimbare. Mi-a plăcut ideea de a alerga alături de atât de mulți oameni într-un oraș turistic precum Parisul. Apoi, am alergat la București, în 2015, când traseul de maraton s-a schimbat și nu mai însemna două ture de semimaraton. Întotdeauna am fugit de ture. Iar la București am fost mai mult de curiozitate față de noul traseu. Am continuat apoi pe ideea de a alerga maratoane importante și așa a apărut Berlin. Un maraton cu traseu rapid, unde voiam să-mi bat și recordul personal de la Paris sau, chiar, să fac un maraton sub 3h. Din păcate pentru obiective și din fericire pentru experiența și plăcerea alergării, lipsa timpului pentru antrenamente m-a făcut să renunț la targetul inițial și să alerg acest maraton fără stresul timpului. M-am bucurat că l-am terminat, că am alergat pe urmele recordurilor mondiale din ultimii ani și că am văzut ce înseamnă publicul și atmosfera de la Berlin, de departe cel mai frumos maraton din acest punct de vedere. În aceeași linie, mi-ar plăcea pe viitor sa alerg la Londra și New York.
Dincolo de maratoanele de șosea, am descoperit plăcerea alergării montane. Așa am apucat să văd în alergare Bucegii, Retezatul, Ciucaș, Piatra Craiului și Apusenii.

 

Maratonul de la București din 2015

theo-manolache_maraton-bucuresti-2015

Semimaratonul de la București din 2014, alături de soția lui, Irina

theo-manolache_semimaraton-bucuresti-2014-2

 

Care este cea mai frumoasă amintire de la maratoanele la care ai alergat?
Nu aș putea să aleg una, însă clipele frumoase se învârt în jurul oamenilor și locurilor. Îmi aduc aminte cu plăcere de încurajările de pe margine ale Irinei, la maratonul de la Paris, pe ultimele sute de metri când eram epuizat, sau de la kilometrul 9 la Berlin. Publicul de la Berlin este senzațional, aceasta fiind și cea mai recentă experiență. Alte amintiri țin de alergatul în echipă, fie el în concurs sau nu, și de peisajele de vis ale munților prin care am alergat.

La ce te gândești când alergi la un maraton, atâtea zeci de minute?
Pfai, asta e greu de povestit. Căci sunt lucruri care vin de-a valma, incoerente și contradictorii. Cel puțin așa e la mine. Încă nu mi-am găsit drumul spre o concentrare maximă și control asupra alergării. Așa că îmi fuge mintea în toate direcțiile, cu repetate încercări de revenire și concentrare pe alergare. Când sunt concentrat la alergare, încerc să mențin umerii relaxați, picioarele să meargă într-o anume cadență, să alerg înalt, să stau aplecat puțin în față, să mă las dus de inerție, să respir, să mă uit la ceas ca să văd ce ritm am și să-l compar cu ce mi-am propus pentru acea cursă, să anticipez punctele de alimentare/hidratare și să mă mențin hidratat și hrănit. Între aceste momente eu fug, iar mintea se ia la întrecere cu mine și fuge și ea te miri unde. Ba la vecinul alergător și felul lui de alergare, ba la vreun mesaj haios de pe margine și până la lucruri care cel puțin în acele momente par ceva mai profunde decat sunt în realitate.

Ce te motivează cel mai mult în momentele grele din timpul maratonului?
Încurajările, clar, mai ales de la cei apropiați, și linia de finish. Linia de finish este încununarea întregii experiențe. De la antrenamente și până la cursa în sine. Uneori plăcerea de a alerga, alteori, poate un timp mai bun decât precedentul. Important este să termin și în ultimul timp am preferat să alerg mai încet, pentru plăcere, decât să forțez și să abandonez. Asta o spune “alergătorul de plăcere” din mine. Căci cel competitiv știe că poate forța și alerga mai tare, însă atunci lași plăcerea la o parte și e mai greu să povestești cum a fost cursa. Pe ultimii 2 kilometri la maratonul de la Paris, de exemplu, să nu mă întrebi cum a fost, n-aș putea să-ți spun. Am alergat cu ultimele puteri, ca un robot. Nu știu cum am reușit să trec linia de finish, iar faptul că nu am leșinat după ea se datorează strict punctului de alimentare de după, unde am înfipt pumnul în zahăr cubic și l-am dat pe gât cu apă. În aceeași notă, ca să citez dintr-un alergător de top, la întrebarea cum a fost traseul la un maraton montan, răspunsul a fost: “bandă roșu-alb, roșu-alb, roșu-alb”. Omul nu s-a uitat decât după marcaje. Restul nu conta. Ăsta e nivelul de concentrare când alergi cu adevărat competitiv.

 

După cursa de la Berlin mi-a rămas un singur cuvânt în minte: MAGNIFIC!

Aș vrea să vorbim mai pe larg despre Maratonul de la Berlin 2016: de ce ai ales Berlin, din atâtea alte curse?
Am ales Berlin pentru că este renumit pentru atmosfera, pentru traseul rapid și pentru vremea foarte bună pentru alergat în perioada respectivă. Cele mai multe recorduri mondiale au fost făcute pe acest traseu, în numar de 10. Ultimele 6 recorduri mondiale la masculin, inclusiv cel actual, au fost făcute pe acest traseu. Aici vin să alerge cei mai buni atleți din lume ai momentului pentru proba maraton, iar ca o noutate pentru mine, traseul ideal este marcat cu 3 dungi albastre pe asfalt. Un ajutor în plus pentru alergători pentru a tăia curbele și a alerga o distanță cât mai apropiată de cea oficială unui maraton: 42 de kilometri și 195 de metri.

 

Maratonul de la Berlin, 2016

theo-manolache-berlin-1

theo-manolache-berlin-5

 

A fost greu? Cum te-ai pregătit?
La început a contat mult faptul că este un traseu rapid, aș fi vrut să mă antrenez pentru a face un timp bun, de sub 3 ore. Am început antrenamentele în forță, cu 8 luni înainte de eveniment, având în vedere targetul îndrăzneț. Am avut săptămâni consecutive în care alergam echivalentul a două maratoane împărțite în 6-7 antrenamente. Inițial nu am realizat ce înseamnă un maraton sub 3 ore. Eram doar convins că îl pot face. Și încă mai sunt. 🙂 După câteva luni de antrenament, am renunțat la obiectiv, pentru că ar fi însemnat să mă dedic alergării mai mult decât voiam. Pregătirea pentru maraton am început-o cu un antrenor personal, am continuat-o cu un grup de alergare și am finalizat-o din amintiri, adică am ratat mai toate antrenamentele în ultima lună. E important, în funcție de obiectiv, să ai un program de antrenament foarte clar de la început. Să-ți dai seama ce urmează, să-ți găsesti motivația și pentru antrenament, nu doar pentru cursă. Să alergi cu alții la nivelul tău și în locuri care să-ți facă antrenamentul cât mai plăcut. Să ai un calendar de competiții înaine de marele obiectiv pe care să-l integrezi în programul de antrenament. Toate astea te împlinesc ca sportiv amator din punctul meu de vedere. Un sportiv care concurează cu el însuși de cele mai multe ori și doar pentru distracție, uneori, și cu ceilalți.

Care e atmosfera din timpul și din zilele premergătoare Maratonului?
După cursa de la Berlin mi-a rămas un singur cuvant în minte: MAGNIFIC! O experiență totală, care a început înainte de a ajunge în oraș cu un email de la cazare. Hotelul unde am stat ne-a anunțat că oferă masaj gratuit pentru alergători, bufet all you can eat cu paste înainte de maraton și că micul dejun începe mai devreme în ziua maratonului, ca să poată mânca și cei care iau startul. La expoziția de alergare, unde se dau kiturile de participare, chiar dacă am mers sâmbătă, când e mai aglomerat, totul a mers foarte rapid. Cred că am ridicat kitul în 10 minute, asta în condițiile în care eram 42.000 de alergători. Asta ne-a lăsat timp pentru “shopping” în Running Expo unde, din nou, am avut parte de multe surprize plăcute: produse care nu se gasesc la noi și preturi reduse. Am continuat în aceeași notă cu o altă surpriză, de parcă Berlinul a fost construit de către și pentru alergători. Vizavi de hotel am găsit un magazin de superfood. Astfel că mi-am luat pentru dimineața cursei o budinca de chia cu piure de mango, mure și fructul pasiunii. Delicioasă, dar mai ales foarte potrivită înainte de cursă. Și apoi la start. Pentru că era frig dimineață și nu mi-am mai luat haine să le las la garderobă, am primit “haină” de plastic. Oamenii chiar s-au gândit și la ultimul detaliu.

Descrie-ne puțin cursa de la Berlin, te rog. Ce ai simțit când ai trecut linia de finish?
Începe cursa. Start în valuri. Am plecat din ultimul sector al primului val. Lumea nu se grăbea, până la linia de start s-a mers, căci toți au în minte timpul net (linie start – linie finish), și pentru că astfel se mai răsfiră alergătorii. Începe nebunia. Muzică, fanfare, boxe, tobe, operă, dansatoare, oameni, oameni și oameni. Nu am crezut că este posibil. Însă la Berlin tot orașul este în stradă. Peste 1 milion de spectatori. Alergi de rușine, și tot alergi. 🙂 Injecții cu adrenalină, cam așa se simte publicul la Berlin. Puncte de alimentare din 5 în 5 km și altele de hidratare între ele. Practic, puteai bea ceva la fiecare 2,5 km. Kilometri de mese care făceau ca toți cei 42.000 de alergători să pară o mână de oameni. Pe unde am trecut eu se alerga la fiecare punct de alimentare, nu se creau “ambuteiaje”. Kilometrajul traseului era marcat pe totemuri înalte, n-aveai cum să-l ratezi. Foarte multe totemuri cu ceasul oficial incorporat. Multe covoare de cronometrare pentru live tracking și video personalizat în mod special. Irina (soția mea) și cu câțiva prieteni m-au urmărit cu sufletul la gură. Vă mulțumesc, dragilor! Iar la final, din nou, muzică, oameni și iar oameni. Și poarta Brandenburg, inclusă în traseu după caderea zidului, chiar inainte de finish. Apoi două tribune pline te felicită în cel mai energic mod posibil pentru un finish de campion.
Dincolo de faptul că e un traseu rapid, este un traseu unde poți veni să sărbătorești alergarea unui maraton. Spun asta din poziția celui care a ratat antrenamentele înainte de maraton și care la kilometrul 10 se simțea cam obosit. Nu-mi era clar cum o să-l termin. Apoi am văzut-o pe Irina cu Thea (fetița noastră de aproape 2 ani) și am fost invadat de energie. Și apoi lanțul de oameni până la finish. M-am lăsat dus de val, chiar dacă am lăsat-o mai moale după prima jumătate. Și, foarte important, am menținut constant pe tot parcursul cursei ritmul de hidratare și hrană: apă/ceai, isotonic aproape la fiecare punct.
Am terminat cu zâmbetul pe buze, cu satisfacția alergării a încă unui maraton. Timpul e irelevant, plăcerea – infinită.

 

Maratonul de la Berlin, 2016

theo-manolache-berlin-2

theo-manolache-berlin-3

theo-manolache-berlin-4

 

Ai avut “pagube” (răni, probleme de sănătate) după Berlin? Te-ai refăcut greu?
Imediat dupa maraton am făcut stretching și am scăpat astfel de orice urmă de crampă musculară, am băut din nou apă, isotonic și o bere fără alcool în zona de finish, iar apoi m-am dus către hotel unde am împărtășit la cald experiența maratonului cu Irina și am citit încurajările prietenilor de pe facebook.

Cât de important este rezultatul, timpul obținut, pentru tine, personal?
De felul meu, sunt o persoană competitivă, așa că multă vreme pentru mine a fost foarte important nu numai să parcurg o anumită distanță, ci și timpul în care am făcut acest lucru. În ultima vreme, am descoperit, însă, alergatul de plăcere, cu toate beneficiile pe care le aduce el. Așa că încerc să echilibrez cât mai mult lucrurile: sunt competiții unde mă duc bine antrenat și unde timpul este important, și competiții unde merg exclusiv pentru a alerga de plăcere.

Participi și la Bucharest Marathon 2016?
Pe 9 octombrie alerg proba de semi din cadrul Maratonului de la București. Aștept cu nerăbdare, căci pe noul traseu nu am alergat proba de semi. Așa că mă voi bucura de acest lucru și de faptul că alerg “acasă”, alături de foarte mulți cunoscuți.

 

Dacă îți place și vrei să faci asta, ieși la alergat!

Care ar fi primul sfat pe care l-ai da cuiva care vrea să se apuce de alergare în vederea participării la curse mai lungi?
Să se antreneze și să-și însușească și câteva noțiuni de bază legate de echipament, refacere, hidratare și nutriție sportivă. Poate suna pompos, însă un rezumat pe aceste teme ar încăpea într-o foaie A4. De exemplu, e important ca programul de antrenament să fie adaptat în funcție de obiectivele personale de distanță și timp, dar și în funcție de forma actuală a alergătorului. De la 0 kilometri alergați și până la atleții de performanță, să urmezi un program de antrenament înseamnă să fii mai aproape de obiectiv, fie că vorbim despre plăcerea de a alerga într-o cursă sau un personal best. Atunci când vii neantrenat și “needucat” la un eveniment, nu faci decât să te chinui și, eventual, să-i chinui și pe cei din jur, nu mai vorbim de riscuri.

Spune-ne câte ceva despre stilul tău de viață – ții vreo dietă? Cam câte ore alergi pe săptămână?
În urmă cu 8 ani m-am lăsat de fumat, ceea ce mi-a adus un surplus de 9 kilograme. Am scăpat de ele, apoi am început să alerg și am ajuns să am o greutate mai mică decât atunci când fumam. Nu țin o dietă, încerc să am un stil de viață sănătos și echilibrat. Combinat cât mai mult cu mișcare, evident. Am câte 2-3 antrenamente de menținere pe săptămână și 5-6 antrenamente în săptămânile premergătoare competițiilor unde mi-am propus un obiectiv anume de timp sau distanță.

Mie mi se pare greu să găsesc timp pentru sport și am auzit de multe ori scuza asta: Nu am timp de sport! Cum îți organizezi timpul ca să reușești să lucrezi, să petreci timpul cu familia, să ai o viață socială și să și alergi la maratoane?
Da, e o scuză bună. Și eu o folosesc de multe ori. 🙂 Până la urmă, e o chestiune de priorități. Dacă îți place și vrei să faci asta, ieși la alergat în loc să ieși în oraș. Schimbi sticla de vin cu bidonul de isotonic. Prietenii de terasă, cu alergătorii din parc. Și tot așa. Nu am reușit să găsesc echilibrul perfect. Și eu am renunțat la alte lucruri ca să fac loc alergării. Pentru că asta mi-a plăcut și asta mi-am dorit. Fie că m-am trezit la 5 dimineața, fie că am lăsat ieșitul în oraș deoparte. Însă, din nou, depinde foarte mult de context și obiectiv. Ca să alergi să te simți bine și să fii într-o formă bună nu e nevoie de mari sacrificii, mai ales dacă poți ieși din casă să alergi, fără să fie nevoie să te deplasezi prea mult până la locul de alergare. Există studii care au arătat că cei care alearga mai încet și nu distanțe foarte mari, ci de maximum 5 kilometri, trăiesc mai mult. Asta înseamnă, exact ca la promo-ul de la TV, că 30 de minute de mișcare pe zi înseamnă foarte mult pentru sănătate. Nu cred că există formă de mișcare mai bună decât 30 de minute de jogging zilnic. Și, credeți-mă, ziua va arăta cu totul altfel.

Pentru că am pomenit de familie, ce părere au Irina și Thea despre alergările tale? Te susțin?
Irina mă susține de fiecare dată. N-aș fi putut fără susținerea ei. Fie că mai lipsesc în unele seri de acasă, fie că ne facem concediile acolo unde are loc, întâmplător, și câte o cursă de alergare sau triatlon. 🙂 Uneori susținerea este reciprocă, pentru că și ea aleargă, chiar dacă mai rar ca mine, sau merge la sală. Însă cel mai mult îmi place când alergăm împreună. Nu cred că i-am spus-o vreodată negru pe alb. Și știu că ei nu-i place, fiindcă mereu crede că mă ține în loc. Însă, repet, nu trebuie să alergăm cu toții repede sau să alergăm repede de fiecare dată. Ultima oară am alergat împreună cu 8 minute pe kilometru prin pădurea Băneasa. Plăcere maxima! Iar Thea a învățat că atunci când plec de acasă ori mă duc să “tati, bani” ori “tati, aleargă!”.

theo-manolache-berlin-7

theo-manolache-berlin-6

Foto: arhiva personală a lui Theodor Manolache, mulțumiri.

 

S-ar putea să vă placă și:

Foto: Maratonul de la Viena 2016

Foto: Maratonul Internațional București 2015

Cum a fost la Maratonul de la Paris 2015

Maratonul Internațional București 2014

 

Lasa un comentariu