Am pornit, pentru al doilea an consecutiv, pentru a întâmpina Noul An la Belgrad. Cum mai toată lumea ridică din sprânceană când aude că am ales să ne petrecem vacanța de iarnă în Serbia, răspunsul este simplu: avem aici prieteni dragi, ne place atmosfera orașului sârb, nu este scump și e aproape de România. Exact ce ne trebuia la final de 2012.
Am pornit din București la 10 dimineața, spre Pitești-Craiova-Drobeta Turnu Severin și am trecut granița spre Serbia pe la Porțile de Fier la ora 15 (după două opriri, dintre care una pentru masa de prânz la o benzinărie). Am luat-o spre Pozarevac și, la 18 (ora Bucureștiului), intram în Belgrad. Drumul (care are aproximativ 630 km) se poate parcurge și în 7 ore, dar nu ne-am grăbit, am oprit ca să fotografiez Dunărea și să bem câte o cafea la intervale de 3 ore.
Am admirat, din nou, Dunărea la intrarea în țară, peisajul de la Porțile de Fier și la Cazane este minunat. Din păcate, cerul era gri, vremea mohorâtă și fluviul destul de învolburat, dar spectacolul naturii cu nimic mai prejos.
După ce am părăsit Dunărea (care ne-a însoțit, de la intrarea în Serbia, cam o oră și jumătate), am avut parte de cel mai frumos apus de soare pe care l-am văzut vreodată. Și care, parcă, a împărțit zarea în două lumi paralele: cea de jos – cenușie, pământească, încețoșată, iar cea de sus – iluminată ireal, în nuanțe aurii-portocalii și pufoasă ca o zăpadă nesfârșită. Delimitate de o săgeată perfectă, argintie, orbitoare. A fost, pentru câteva minute, ca în Cântecul lui Nichita: Două cântece diferite, lovindu-se , amestecandu-se,/două culori ce nu s-au văzut niciodată,/una foarte de jos, întoarsă spre pământ,/una foarte de sus, aproape ruptă…
S-ar putea să vă placă și:
Ce poți face într-un weekend la Belgrad
