Teatrul emoțiilor. Acesta a fost sloganul Maratonului de la Viena de duminică, 10 aprilie 2016, și și-a meritat pe deplin supranumele. Atât de multă energie, vibrație pozitivă, emoție și bucurie se adună la un loc în ziua maratonului, încât fiecare spectacol sportiv de acest fel este o mare sărbătoare pentru orașele gazdă.
După ce am stat pe marginea Maratoanelor de la București și Paris am ajuns, în aprilie 2016, și la Maratonul de la Viena. În ciuda vremii reci, vântoase și umede de dimineață, am avut parte de un spectacol minunat, la care au luat parte nu mai puțin de 42.000 de alergători. Împărțiți între mai multe probe: maratonul de 42,195 km, semi-maratonul de 21 de km și ștafeta. În total, 42.000 de alergători din 130 de țări care au luat startul din fața complexului Organizației Națiunilor Unite, de pe malul Dunării și au terminat cursele în fața Primăriei capitaliei Austriei. Este un pic neobișnuit ca finish-ul să fie în alt loc decât s-a dat startul, așa că organizatorii au ales varianta vestiarelor mobile: camioane foarte bine organizate au preluat, înainte de start, bagajele inscripționate cu numele alergătorilor și le-au transportat, într-o ordine desăvârșită, aproape de Rathaus (Primăria din Viena).
Dar să începem cu ziua de 9 aprilie, sâmbătă, când am ridicat kit-ul de participant (nu pentru mine, ci pentru Horia, desigur), de la complexul expozițional din Viena, ocazie cu care a fost amenajat și un mic târg cu vânzare de echipamente sportive și accesorii cu prețuri foarte bune, mai mici decât am văzut la Paris. Tentația este mare, mai ales atunci când vezi atâtea branduri și articole sportive la un loc!
Listele cu participanții înscriși cu multe luni înainte așteptau alergătorii să ridice kit-urile cu numerele de concurs
Mi-am găsit numărul!
Înghesuială mare în fața panoului unde se făceau fotografii
Tot sâmbătă a avut loc, chiar în Primăria din Viena (Rathaus), Vienna City Marathon Carbo Loading Party! Adică o adunare în ritm de valsuri vieneze a sportivilor și familiilor lor, la care s-au mâncat, bine-nțeles, paste și kaiserschmarrn – un desert tipic austriac dintr-un aluat de clătite foarte gustos, completat de culceață de prune – și s-au băut sucuri și bere. Marea petrecere s-a terminat la ora 19:00, pentru ca eforturile sportivilor să fie dozate cumpătat! Despre mine, aș fi mutat distracția în oricare din localurile din centrul vechi al Vienei, dar aveam nevoie, la rândul meu, să-mi păstrez forțele pentru a regla cât mai bine aparatul de fotogafiat a doua zi! Doar mă așteptau 42 de kilometri!
Glumesc, dar nu e glumă până la final, pentru că am urmărit alergătorii din 10 în 10 km, pe traseu. Asta și pentru că, datorită unei foarte bune organizări, am avut la îndemnână o hartă care m-a ajutat să văd foarte bine traseul și o aplicație pentru telefon cu detalii clare despre traseu, distanțe, timpi, hartă și orice alte amănunte legate de cursele de la Maratonul de la Viena 2016.
În fața Primăriei din Viena toată lumea se pregătea, sâmbătă după-amiază, pentru Vienna City Marathon Carbo Loading Party!
Cu această ocazie am văzut și interiorul Rathaus, pe care l-am ratat până acum
Participanții la Maraton au început alergarea din fața sediului ONU, au traversat Dunărea, au trecut pe lângă Parcul Prater cu roata sa celebră, pe lângă Stadion, s-au îndreptat către centrul orașului trecând pe Ring chiar prin fața Operei, prin Karlsplatz, Kettenbruckengasse, Schonbrunn, Westbanhof, Mariahilferstrasse, Museumsquartier, Rathaus, dând din nou o tură pe la Prater și Stadion și revenind la Rathaus. Cu vântul în față și câteva urcări și coborâri deloc ușoare, nu a fost un traseu lesne, dar nici extrem de greu. În orice caz, foarte frumos!
Startul s-a dat la ora 9, în fața sediului Organizației Națiunilor Unite din Viena. Era frig, vânt și ploua mărunt, dar nimic nu i-a descurajat pe alergătorii care s-au pregătit atâta vreme!
Ultimele poze, ultimele pregătiri și ultima încălzire înainte de start!
S-a dat startul!
Primii 10 km: alergătorii au ajuns pe Ring, cel mai frumos bulevard al Vienei, care înconjoară centrul vechi. Cu totul întâmplător am ajuns în fața Operei din Viena chiar atunci când alergau pe acolo elitele, adică aceia care s-au clasat pe locurile fruntașe și care parcurg 42 de km și aproximativ 2 ore și 9 minute, sau aleargă 21 de km într-o oră și 7 minute… Incredibil.
El este Alexandru Corneschi, compatriotul nostru care a câștigat proba de semi-maraton, cu timpul de 1:07:00 h. Felicitări!
Oare aleargă sau fac balet? Uneori uit răspunsul!
Hai, Horia! Au trecut 10, mai ai încă 32!
După ce am aplaudat alergătorii la km 10, am mers pe Mariahilferstrasse, la km 20, de unde coloana de sportivi s-a împărțit în două: maratoniștii au continuat traseul la stânga, iar cei de la semi au mers înainte, spre finish-ul de la Rathaus
La km 31, lângă Stadion, toată lumea era obosită, chiar și cei de pe margine!
Cu câțiva metri înainte de finish toți trag tare: se văd oboseala, cearcănele, transpirația, dar și bucuria de a zări capătul cursei! Grimasele tuturor spun o poveste care poate dura de luni, ani sau chiar zeci de ani, cine știe?!
Unii au ținut cu tot dinadinsul să treacă linia de sosire oricum: chiar și pe targă, în perfuzii!
Hai, România! Am văzut mai mulți români trecând linia de sosire a maratonului
42 de km în 4 ore și 16 minute: bravo, Horia! Acum 25 de ani, când ne-am întâlnit prima dată și beai câte 2 litri de Fanta și fumai 1 pachet de țigări pe zi, nu-mi imaginam că o să ajungi aici! 🙂
După finish, o masă câmpenească s-a întins în fața Primăriei din Viena. Noi am ratat-o, ca să prindem avionul!
Camioanele cu bagajele alergătorilor îi așteptau pe participanți, la finish, în apropierea Primăriei
Mi-a fost greu să aleg doar 100 dintre cele 1000 de fotografii pe care le-am făcut într-o singură zi. De fapt, în câteva ore, la Viena, în ziua Maratonului. Sinceră să fiu, eu nu alerg, pentru că nu îmi place, și nici nu prea înțeleg de ce ai alerga 20, 30 sau 40 de kilometri: la ce să te gândești? Cum să reziști? De ce să suporți crampe, durere musculară și alte greutăți? Și mai am multe dileme de acest fel. Dar, văzându-i pe alergătorii de la maratoanele de la București, Paris sau Viena, citind pe fețele lor îndârjirea și dorința de a trece linia de finish și, mai ales, citind bucuria de pe figurile celor care reușesc să încheie cursa, indiferent de timp, numărul de kilometri sau rațiunea pentru care aleargă, recunosc că satisfacția din ochii lor merită toate eforturile pe care le fac! Sunt niște învingători pentru care am toată admirația și pe care, sincer, în anumite momente îi invidiez, mai ales știind că nu o să cunosc niciodată, cu adevărat, sentimentul de bucurie pe care îl încearcă atunci când trec linia de sosire.
Final de cursă…
Harta traseului m-a ajutat să știu unde și când să ajung, pe parcursul cursei de 42 de km
FOTO și VIDEO: Arhiva personală.
S-ar putea să vă placă și:
FOTO: Maratonul Internațional București 2015
Cum a fost la Maratonul de la Paris 2015
FOTO: Maratonul Internațional București 2014
FOTO: Cum a fost la The Color Run, aprilie 2015
