Și eu am avut cancer. Mânată de îndemnurile Simonei Tache de a scrie despre criza medicamentelor pentru bolnavii de cancer, de articolul lui Vlad Mixich de pe Hotnews, revoltată de obscuritatea actualului guvern, dar cu o urmă de optimism că se mai poate, totuși, schimba soarta bolnavilor de cancer din România, am să fac o excepție: scriu ceva care, aparent, nu are legătură cu prinvacanta.ro. Dar numai aparent, pentru că bucuria mea de viață și dorul de ducă sunt urmări directe ale faptului că, în urmă cu 16 ani, am avut cancer. Nu vă speriați, nu e grav, pentru că am avut o formă care se tratează, însă nu e ușor să treci peste operație, tratament radioactiv și multe zile de stat în spital la 22 de ani, când e normal să te distrezi, să îți vezi de facultate, să călătorești…
Eu am avut noroc. Am avut noroc pentru că m-am bucurat de sprijinul familiei, de posibilitățile ei de a-mi pune la dispoziție tot ce poate fi mai bun și nu am să le pot mulțumi niciodată îndeajuns pentru că m-au ajutat să trec peste asta. Și mi-a fost bine și sper să fie așa în continuare.
Însă, în timp ce eu fac planuri pentru următoarea călătorie, sunt atâția bolnavi sau rude ale lor care speră că, până miercuri, când se bate în cuie bugetul, cum spune Simona, se mai poate face ceva. Mai sunt câteva zile în care bugetul pe 2013 mai poate suferi modificări.
Este vorba despre cei 800.000 de euro de care au nevoie bolnavii de cancer din România ca să trăiască încă un an. Sunt atâția români cărora dreptul la viață le este luat de un guvern care nu își ține promisiunile și căruia nu-i pasă de altceva decât de răfuielile politice. Guvernul Ponta nu e în stare să găsească 800.000 de euro, în proiecţia bugetului pe 2013, pentru cele 20 de medicamente necesare bolnavilor de cancer, care lipsesc de ani buni din spitalele din România.
Tot de la Simona am aflat că mâine (vineri, 25 ianuarie), la ora 13, premierul Victor Ponta va intra în dialog cu cititorii Hotnews. Să intrăm cât mai mulți și să lăsăm întrebări legate de criza citostaticelor. Să-l întrebăm când și cum se va rezolva. Aici.
Nu întâmplător, am ales o poză cu New York-ul, pentru că, pe când eram în spital și nu ieșisem din țară decât o singură dată, mă gândeam că New York-ul este locul pe care mi-aș dori cel mai mult să ajung să îl văd. S-a întâmplat, după 10 ani. Dar și după multe tratamente, analize, evaluări și medicamente. Medicamente fără care nu aș putea trăi, dar pe care, pentru că sunt norocoasă, am cum să le cumpăr, spre deosebire de mulți alți români care așteaptă un ajutor din partea autorităților. Pentru ei trebuie să facem ceva. Și prețuiți sănătatea, că-i mai bună ca toate!
