New York City din elicopter: zbor deasupra Manhattan-ului

Nu am să uit niciodată ziua în care am zburat cu elicopterul deasupra Manhattan-ului. Am simțit că țin New York-ul în palmă și că orașul meu preferat din toată lumea asta mare și frumoasă și-a redus proporțiile fabuloase pentru a mă cuceri și mai mult, pentru a-mi arăta cum strălucește în soarele dimineții și pentru a mă convinge că nu o să mă satur niciodată de el.

Nici acum nu îmi vine să cred că am făcut-o. Până în ziua aceea de mai 2014 nu am mai zburat cu elicopterul și mi se părea ceva irealizabil: inaccesibil, scump, rezervat numai bogaților, nu celor cu banii numărați și cu frică de înălțimi, ca mine.

Cu câteva zile înainte de a pleca la New York – o hotărâre impulsivă, de altfel – mă uitam cu ce să-mi umplu timpul acolo în afară de MET, cutreierat străzile și cine cu prietenii. Am găsit în mai multe locuri recomandări pentru excursiile cu elicopterul deasupra New York-ului, dar tot irealizabil părea. Până când prețul de 150$ m-a convins să renunț la alte achiziții de sezon și să-mi cumpăr ceva mult mai prețios: o experiență unică. Și a meritat.

Mi-am învins toate fricile și am ales online cea mai accesibilă variantă de tur cu elicopterul, adică Big Apple Helicopter Tour of New York, care presupune o plimbare de 15 minute deasupra Manhattan-ului într-un elicopter cu 6 persoane și costă 149,99$, la care se mai adaugă încă 35$, pentru asigurare, care se plătesc înainte de îmbarcare. Am făcut rezervarea online, iar cu o zi înainte de tur am dat un telefon pentru confirmare. Era cam înnorat, dar m-au asigurat că până a doua zi dimineață norii trec. Însă nu au trecut. Am ajuns la heliportul din apropiere de Battery Park (în sudul Manhattan-ului) pe o ploaie torențială, ca să aflu că nu se poate zbura. Asta e! E un semn! Nu trebuie să mă urc în elicopter, știam eu!, îmi tot repetam în gând. Am spus că vreau banii înapoi, m-au asigurat că în câteva zile se rezolvă, dacă nu doresc să mă reprogramez, și am plecat împăcată cu situația. Până seara, însă, m-au apucat regretele și remușcările: Când o să mai am ocazia asta? Cine știe ce se va întâmpla până data viitoare când (dacă) o să mai ajung la New York?! Era o gălăgie în mintea mea… Am pus mâna pe telefon și m-am reprogramat pentru a doua zi, la 9.30 dimineața. Când soarele strălucea și parcă îmi spunea: Hai, vino sus, să vezi cum se zărește Empire State Building de aici!

Și am mers sus, sus, de tot, în acea dimineață senină de mai, cu un rânjet cât toată fața, cu lacrimi de fericire și bătăi rapide de inimă. Nu, nu mi-a fost frică deloc, am stat chiar în stânga pilotului – o fată blondă, tânără, fragilă și foarte sigură pe ea, mi-am pus căștile și i-am ascultat explcațiile: acum survolăm Statuia Libertății. În continuare, vedem Financial District, mai departe, în zare, vedeți Chrysler Building, Central Park, Empire State Building, Rockefeller Center… Am zburat sau am visat?!