Vacanță la Istanbul (5): ce am mâncat (și am băut) bun în Turcia

Istanbul_food_31

La Istanbul am mâncat cel mai bine, cel mai gustos și mai mult. O spun cu toată convingerea și sinceritatea, mâncare atât de bună ca în Turcia nu am pomenit nicăieri, la prețuri pentru toate buzunarele și gusturi pentru toate pretențiile.

Sărmăluțe în foi de viță cu orez, humus, salată de vinete, ayran, iaurt cu mentă și cu mărar, adana kebap, iskender, doner kebap, lup de mare sau macrou la grătar, hamsii, calamari pane, creveți la grătar, midii pane, orez basmati, testi kebap, baclavale cu fistic, ciocolată sau nucă, budincă de orez, înghețată cât cuprinde și bere Efes cu fiecare ocazie. Plus degustări de rahat, alune, fistic, brânzeturi, măsline, mirodenii, ceai, cafea… (Mă opresc aici, ca să-mi iau ceva de mâncare. Vă sfătuiesc și pe voi să faceți la fel.)
De la fast food-uri de cartier și până la restaurante cu fețe de masă impecabile, în partea turistică a orașului Istanbul nu am mâncat prost. Dimpotrivă, de la o zi la alta am descoperit noi feluri de mâncare (precum testi kebap) și preparate din ce în ce mai gustoase. Totul este proaspăt, asortat cu legume zemoase, gustoase și încheiat cu deserturi greu de descris. Pentru prima dată, m-am lăsat în voia mâncării și nu am refuzat nicio masă, la nicio oră și a meritat din plin. Cele patru kilograme acumulate într-o săptămână sunt, deja, istorie!

Fiecare masă începe cu aperitive gustoase: humus, salată de vinete sau sărmăluțe în foi de viță (între 4-7 euro porția), cu lipie turcească.

Humus (pastă de năut)

Istanbul_food 4

Sărmăluțe în foi de viță cu orez

Istanbul_food_42

Cremă de iaurt cu mentă și mărar (venea cu o narghilea la pachet 🙂 )

Istanbul_food_41
Dacă vă place bucătăria turcească, cele mai bune preparate sunt doner kebap (felii subțiri de carne de miel, pui sau vită, fripte cu mirodenii, în țepușa pe care noi o asociem cu șaorma – dar sunt mai bune decât orice șaorma mâncată până acum), adana kebap (carne tocată picantă, preparată la grătar), kofte (un fel de chiftele) sau șiș kebap (frigărui de oaie, la grătar).

 Doner Kebap, 29 de lire turcești (aproximativ 9,50 euro porția)
Istanbul_food 2
Iskender kebap (carne de miel tăiată felii subțiri, cu sos de roșii și iaurt, are un gust extraordinar), costă aprox. 8 euro porția. Este un preparat originar din zona BursaIstanbul_food 6

 

Bucătăria otomană este diferită: preparatele au mai mult sos, mai multe legume și mi s-au părut mai gustoase. Testi kebap este cel mai bun fel pe care l-am mâncat la Istanbul: bucățele de carne de pui+vită sau pui+miel sunt puse într-un vas de lut în formă de amforă, cu multe legume proaspete (roșii, ardei, vinete, ciuperci, castraveți, mirodenii etc.), se fierb lent în suc propriu în cuptor, iar în fața mesei de desfășoară un adevărat show: chelnerul aduce vasul fierbinte deasupra unor cărbuni în flăcări și lovește vasul până când se sparge capacul și toarnă mâncarea fierbinte în farfurii. Pe lângă spectacol, este un fel de mâncare foarte bun, care se servește cu orez sau cartofi prăjiți și salată. O porție de testi kebap pentru două persoane costă între 60-70 de lire (aproximativ 20-23 de euro), cu garnitura și salata incluse, dar este foarte mare, ajunge și pentru 3 mâncăcioși.

Testi kebap

Istanbul_food_21 Istanbul_food_22

 

 

 

Istanbul_food_24

Istanbul_food_26

 

Testi kebap la restaurantul La Casita din zona veche a orașului (Sultanahmet)Istanbul_food_27

Istanbul_food_28 Istanbul_food_29

 

Istanbul_food_30

Istanbul_food_31

Iată o demonstrație de măiestrie în arta servirii testi kebap, la restaurantul La Casita:

Dacă v-ați săturat de atâta carne, peștele este extraordinar de bun! Lup de mare (seabass), dorada, sardine, macrou, hamsii sau midii, calamari, creveți – totul este foarte proaspăt și bun.
Trebuie să încercați sandvișul cu pește la grătar, pe care îl găsiți mai ales la restaurantele de sub podul Galata sau la tarabele din jurul acestuia. Dacă traversați podul Galata și ajungeți pe partea dinspre Beyoglu, chiar la piciorul podului veți găsi în fiecare zi aceiași oameni care vând sandvișuri cu pește la grătar, pus într-o jumătate de pâine, cu salată, legume, mirodenii și suc de lămâie: o delicatesă, care costă numai 6 lire (2 euro) și are un gust divin. Prețul este același și la restaurantele fără pretenții, care servesc preparate din pește.

La restaurantul Divane din zona veche a orașului (Sultanahment) am mâncat cei mai buni creveți la grătar și o porție de Isknder kebap foarte bună, dar prețurile sunt mărișoare.

Istanbul_food 11

Istanbul_food 18

Lup de mare la grătar (seabass), aprox. 10 euro porția, la restaurantul Cozy Pub&Restaurant, din zona Sultanahmet, care are o terasă cu vedere superbă către Moscheea Albastră

Istanbul_food 3

Creveți (jumbo prawns) la grătar, cu legume și cartofi prăjiți – aprox. 13 euro porția
Istanbul_food 7
Hamsii – aprox. 7 euro porțiaIstanbul_food 8
Lup de mare la grătar (seabass)Istanbul_food 9
Creveți în sos de unt, între 12-15 euro porția

Istanbul_food 13

Istanbul_food 14

Calamari la grătar, aprox. 12 euro porția
Istanbul_food 16
Istanbul_food 19

Și pentru că am vorbit despre preparate din pește și fructe de mare, dacă vă plac midiile, mergeți neapărat la Balik Pazari – mica piață de pește de pe strada pietonală Istiklal, din cartierul Beyoglu. În Balik Pazari sunt câteva restaurante care prepară midii pane, prăjite într-o baie de ulei (frigărui sau simple), servite cu sos de usturoi și cartofi prăjiți sau, simplu, cu pâine. Tot la aceste restaurante găsiți și scoici umplute cu orez, calamari pane, pește la grătar și alte preparate din pește și fructe. Totul este extraordinar de gustos! Iar prețurile nu sunt mari, o porție costă între 2-4 euro.

Am mâncat de două ori la restaurantul (mai degrabă un fast-food fără nicio pretenție) Şampiyon Kokoreç și ne-a plăcut totul foarte mult. Singura nemulțumire a fost faptul că nu serveau alcool, așa că ne-am răcorit cu un pahar de ayran (iaurt turcesc).

Midii pane, prăjite în baie de ulei

Istanbul_food_32

Istanbul_food_33

 Frigărui din midii pane

Istanbul_food_34

 Sandviș cu midii pane și sos de usturoi

Istanbul_food_35

Istanbul_food_36

Istanbul_food_37

Istanbul_food_38

Ce am băut? Efes și iar Efes! Draught. Berea națională a Turciei este foarte bună, mereu proaspătă și rece, potrivită atât cu felurile de mâncare turcești și otomane (condimentate, cu multă carne, uneori cu sos, alteori doar la grătar), cât și cu peparatele din pește sau fructe de mare. În funcție de locul în care am băut, un pahar de bere Efes draught de 500 ml costă între 3-4 euro.

Istanbul_Efes beer 2

Istanbul_food 1

Deserturile ar merita o pagină specială. Am încercat baclavale cu fistic, nuci, ciocolată și în multe alte feluri, kataif, gogoșele însiropate sau budincă de orez cu lapte. Ca să nu mai pomenesc de rahatul turcesc, din rodii, trandafiri, lămâie, ciocolată, mentă și multe alte arome, cu alune, nuci, cocos, fistic sau piper. O desfătare a simțurilor, un paradis al gurmanzilor.

Istanbul_food_desert 1

Istanbul_food_desert 2

Istanbul_food_desert 3

Istanbul_food_desert 4

Istanbul_food_desert 5

Istanbul_food_desert 6

Istanbul_food_desert 7

 

S-ar putea să vă placă și:

Vacanță la Istanbul: Bazilica Sf. Sofia și Moscheea Albastră

Vacanță la Istanbul (1): primele impresii

Vacanță la Istanbul (2): croazieră pe Bosfor

 Vacanță la Istanbul (3): ceramica otomană Iznik

Vacanță la Istanbul (4): Buyukada, insula pe care nu circulă mașini

Comentarii

De pe blogurile de turism adunate (36) , 1 June 2014 at 10:36 pm

[…] mâncărurile și băuturile din Istanbul găsiți aici suficiente detalii, prețuri și fotografii […]

gilda popescu , 18 May 2015 at 7:50 pm

buna. informatiile tale sunt super!!!! Mi-a placut foarte mult si desenul de pe mana! L-ai facut cumva in Istanbul? Mi-ar place si mie unul!

Cristiana Constantinescu , 19 May 2015 at 5:02 pm

Bună, Gilda. Mulțumesc mult pentru mesaj și aprecieri! Da, tatuajul l-am făcut la Istanbul. Numai bine!

chrisstina , 25 June 2015 at 5:51 pm

Testi Kebap este specific gastronomiei Anatoliei Centrale .Se spune ca cel mai bun se mananca in Cappadocia (voi verifica in vara).Sutasul este cel mai bun ayran din comert( il recomand insa pe cel autentic ,proaspat, preperat de turcii neaosi,din lapte de capra,cu muuuuult caimac deasupra,alaturi de sufletul sau pereche-placintele”Gozleme”..offff),cat despre Efes este cea mai buna bere ever..,are o “dulceata” inconfundabila.. si tot la capitolul lichide ..iubesc “turkish cay” si “nar suyu”(suc proaspat de rodii).Siiii DAAAA,sunt cu totul de acord: mancarea din Turcia este cea mai buna si sanatoasa .Atat de multe legume si fructe nu am vazut niciunde(pietele lor de profil mi se par demetiale,au un dar de a le aseza incat le mananci din ochi).Bine,la capitolul dulce se cam exagereaza cu zaharul,dar se compenseaza cu felurile principale.Pentru ca sunt “fan” ,in bucataria mea se gatesc frecvent retete otomane, gratie ustensilelor si condimentelor autentice,pe care le-am colectionat in timp din periplurile turcesti.

Cristiana Constantinescu , 25 June 2015 at 10:57 pm

Mulțumesc pentru toate detaliile, Chrisstina! Mă bucur că îți place și ție gastronomia turcească!

Adrian , 16 September 2015 at 2:12 am

Mancarea in Turcia este buna dar NU atat de buna ca mancarea Romaneasca!
– sarmalutele au un gust de … vai de capul meu ATENTIE! ei fac sarmalute fara carne si uneori au menta bleah.
– ei folosesc doar carne de vita/miel/pui… curcan etc. (carnea de porc este interzisa in turcia)
– salata de vinete.. hmm eu am mancat tocanita de vinete – nu e rea dar nici nu ma da pe spate
– AYRAN (o bautura asemenea iaurtului) va recomand la fiecare masa sa beti ayran. e super bun
– kebab…. sunt o gramada de feluri de kebab. depinde foarte mult de bucatar si de legume.
. in legatura cu mancarea de peste nu pot sa va spun nimic, nu sunt mancator de peste
– orezul e la putere aici. o gramada de soiuri. Aproape orice mancare are orez.

Folosesc foarte mult si din abudenta tot felul de condimente, din aceasta cauza nu prea poti sa-ti dai seama de gustul carnii sau a legumelor,

Daca veniti in Turcia si vreti o mancare buna, nu va zgarciti la bani. Carnea este foarte scumpa in Turcia iar majoritatea legumelor si fructelor din supermarket sunt din sere, nu au nici un gust. Cumparati de la “tonete-aprozare” dar atentie si acolo. Cautati ceva de miel la gratar.Am avut noroc la un fastfood, sa-i zic catun ca nici orasel nu era, miel la gratar super bun.

In Turcia nu se fac ciorbe, doar supe. E o zeama …uneori ai noroc sa gasesti o bucata de carne cat unghia de la un deget 🙂

Pizza- am mancat o singura data “Pizza meat lovers”… e un pic ciudat cu gust de carne de miel

Berea Efes e cea mai ieftina bere din Turcia. 5.50Lire turcesti/doza-sticla/0.5litri in magazine.

Turcii nu stiu sa faca cartofi prajiti.Sunt tari si uscati. Oricum sunt foarte rari in meniuri.

Baclavaua trebuie testata, fistic si tot felul de rontaieli le gasti pe toate drumurile.

Cafeaua: Cafeaua turceasca a ramas la rang de mit. Ei si acum cred ca restul lumii nu stiu sa faca cafea la ibric, ca nu stim ce e ala zat. Totul depinde de aroma cafelei. Prefer un Starbucks coffe decat turkis coffes sau pur si simplu o cafea facuta la ibric,

Ciaul: E foarte bun si aromat. E perfect dupa masa (daca nu va place ayran-ul). Se bea fierbinte, NU RECE!

Mancarea turceasca este buna dar scumpa.

AVIZ! pentru cei care vor sta mai mult de o saptamana in turcia, Luati cu voi ceva de porc si bautura! 🙂

Vasile , 4 March 2016 at 4:48 pm

Adrian, ai facut o completare lunga dar extrem de gresita, care pe turistul care nu a fost acolo il induce in eroare grav. Si fiindca iti plac liniutele:
– turcii folosesc condimente de care majoritatea romanilor nici nu au auzit, deci e normal ca mancarea sa aiba gust complet diferit.
– vinetele sunt foarte populare in Turcia, la fel ca in toata zona mediteraneeana. Ei le servesc la cuptor, gratar, tigaie, batute sau ghiveci (care apropo, e tot de ei inventat), cu carne sau legume, intr-o varietate imensa de combinatii, doar la noi se manca aproape exclusiv in forma de “salata”. Trebuie sa ne scoatem odata ochelarii de cal!
– preturile nu sunt asa mari cum pare pentru turistul neavizat. Orezul e “la putere” pentru ca e ieftin dar SI gustos. Cel mai ieftin fel de mancare costa cateva lire (gen 5 lei de-ai nostri) si consta intr-o pilaf din orez fiert cu unt si alune de padure, plus o portie generoasa de piept de pui fiert.
– in ce priveste ciorba esti intr-o grava eroare, sau ai avut o experienta nefericita! turcii au FOARTE multe ciorbe, si FOARTE gustoase. Ciorba “noastra” de burta apropo, e tot inventia lor, si o servesc cu iaurt si lamaie. Nu iese mai proasta, e doar diferita. Plus tuzlama si alte multe feluri de ciorbe in general de miel (exceptional de bune, pe care ca o curiozitate, le servesc cu muraturi)
– 99% din localurile pentru turisti servesc doar celebra supa crema de linte, care oricum e deosebita de ce stim noi!
– la fel pizza, au localuri care mnumai asta servesc, in tot felul de feluri “reinventate” sua adaptate. Unele sunt bune, altele mai putin, dar si in Italia poti sa iei plase monumentale!
– turcii nu sunt in general foarte “carnivori”. La ei baza sunt legumele pe care stiu sa le gateasca in moduri extraordinar de gustoase, la care noi nici nu ne gandim. Pe de alta parte, de unde pana unde obsesia asta cu carnea de porc? mielul sau vita care se gaseste la ei sunt mult mai gustoase si gatite in moduri care pe noi romanii nici nu ne duce mintea…
– de aia mancarea romaneasca NU POATE fi mai buna, pentru simplul fapt ca este 80% este de inspiratie turca, doar adaptata la ingredientele noastre (si asa e normal, dupa peste 500 de ani de dominare otomana in Balcani)
– adaug, pentru ca nu a spus nimeni, bautura este in general scumpa! dar ceaiul este ieftin si se gaseste pe toate drumurile la pret de nimic. Pe de alta parte cui ii trebuie alcool, cand gasesti la orice colt de strada suc de rodie sau portocala stoarse pe loc? Si care costa si 1-2 lire paharul ?
– fructe de mare nu prea mananca, le dau in general la turisti; de aia si sunt foarte scumpe.
– De acord, mancarea turceasca este buna, dar complet gresit cand spui ca e scumpa (cel putin nu la Istanbul). Este adevarat, pentru o masa cu ciorba, fel principal si desert poti sa platesti si 20-25 TL (cca. 30-40 RON) pt. 2 persoane, dar si 50-60 de EUR. Pentru ca la ei se aplica foarte bine “cine nu casca ochii, casca punga”.
In general localurile cu pretentii si decoratiuni gen “otoman style” sunt doar pentru turisti. Acolo mancarea este internationalilzata, si platesti de 5-6 ori mai mult decat face, doar pentru decor.
In concluzie, totul e sa scoatem ochelarii de cal si sa intelegem ca mancarea nu se rezuma la cele cateva feluri in care noi mancam porc si bem alcool; sa intelegem ca se poate si mai mult si mai putin condimentat decat stim noi. Dar in primul rand, sa acceptam ca se poate si “altfel” decat ce ne place noua.

Lasa un comentariu