Vacanță la Istanbul: Bazilica Sf. Sofia și Moscheea Albastră

Istanbul_Moscheea Albastra 1

Maiestuoase, stăpânind tot orașul Istanbul și vizibile de la foarte mare distanță, Bazilica Sf. Sofia și Moscheea Albastră merită vizitate, măcar pentru a ne face o mică idee despre istoria acestui măreț imperiu.

Chiar dacă nu vă pasionează în mod deosebit istoria, arta sau religia și nici nu vă atrag punctele de interes turistic, sfatul meu este să vizitați aceste două lăcașuri. Sau măcar Bazilica Sf. Sofia, care vă învăluie în liniște și bucurie atunci când îi călcați pragul.

Bazilica și moscheea se află la mică distanță una de cealaltă, în zona veche a orașului Istanbul, mai precis în cartierul Sultanahmet. Muzeul Topkapi este, de asemenea, foarte aproape de cele două biserici, dar pentru acesta aveți nevoie de mai mult timp, cel puțin o jumătate de zi. Cele trei obiective se pot vizita într-o singură zi, dacă nu aveți mai mult timp la dispoziție, dar trebuie să vă înarmați cu răbdare și încălțăminte comodă și să știți că la Sf. Sofia și Topkapi veți sta la cozi pentru biletele de intrae. Pentru că nu este muzeu, ci loc de rugăciune, la Moscheea Albastră nu se plătește bilet de intrare, spre deosebire de celelalte două muzee.

 

Sfânta Sofia, o istorie vie a arhitecturii

Mi-e greu să descriu în cuvinte liniștea și uimirea pe care am simțit-o atunci când am pășit în interiorul bazilicii din Istanbul. Și mai greu este să surprind cu ajutorul aparatului de fotografiat frumusețea și grandoarea cupolei Sfintei Sofia, cu deja celebrele sale mozaicuri aurite, din vremea Împăratului Iustinian, ce datează de la 537! Din fericire, atunci când bazilica a fost transformată în moschee, otomanii nu au distrus mozaicurile de pe cupola clădirii, ci le-au acoperit cu tencuială, fiind considerate neadecvate religiei musulmane, astfel încât, în secolul al XIX-lea, o mare parte dintre mozaicuri a putut fi redescoperită și restaurată.

 

Istanbul_Sf Sofia 4

Istanbul_Sf Sofia 3

Istanbul_Sf Sofia 2

Istanbul_Sf Sofia 5

Istanbul_Sf Sofia 6

Istanbul_Sf Sofia 7

Istanbul_Sf Sofia 8

Domul Bazilicii Sf. Sofia, frumos împodobit cu mozaicuri aurite

Istanbul_Sf Sofia 9

Istanbul_Sf Sofia 10

Istanbul_Sf Sofia 11

Istanbul_Sf Sofia 12

Istanbul_Sf Sofia 13

 

La începuturi bazilică (biserică creștină, greco-ortodoxă), apoi moschee și, în zilele noastre, muzeu, Sfânta Sofia din Istanbul merită vizitată, chiar dacă rândurile dense de turiști de la intrare și prețul piperat al biletelor par descurajante. La Sf. Sofia veți găsi mereu coadă la intrare, dar nu vă speriați, merge repede. Învingeți-vă impulsul de a renunța și intrați cu curaj, pentru că nu veți regreta.

Interesantă este istoria acestui lăcaș care a fost transformat din biserică creștină în moschee, arhitectura bazilicii fiind, de-a lungul anilor, completată cu elemente specifice islamului. Tocmai această alăturare aparent bizară îi dă mult farmec. Din 537 până în 1453, Sfânta Sofia din Constantinopole a fost catedrală ortodoxă, mai puțin între 1204-1261 (conform Wikipedia), când a devenit catedrală romano-catolică. Din 1453, când Constantinopole a fost cucerit de otomani, și până în 1931, a fost moschee. În 1935, Președintele Atatürk a transformat Bazilica Sf. Sofia în muzeu.

Un muzeu care atrage anual peste 3 milioane de vizitatori din toată lumea și care adăpostește obiecte de cult, icoane, morminte, detalii arhitecturale, candelabre, mozaicuri și multe alte comori de o valoare inestimabilă.

La ieșirea din Sf. Sofia puteți să vă delactați cu o înghețată turcească delicioasă și o cafea! Atenție, la terasele care au vedere directă către moschei nu se servesc băuturi alcoolice.

Istanbul_Sf Sofia 16

Istanbul_Sf Sofia 17

Moscheea Albastră, “rivala” Sfintei Sofia

Sultanul Ahmed I – înmormânat la Moscheea Albastră – a dorit să construiască un monument care să rivalizeze, ca grandoare, cu apropiata Sf. Sofia, poate chiar să o depășească în frumusețe. Astfel s-a născut, în secoul al XVII-lea, Moscheea Albastră. Nu căutați o clădire de culoare albastră pe orizontul Istanbulului: denumirea moscheii cu exterioare grațios curbate și șase minarete se datorează frumoaselor plăci ceramice Iznik ce decorează înteriorul clădirii.

 

Moscheea Albastră este singura moschee cu șase minarete din Turcia

Istanbul_Moscheea Albastra 2

 

Moscheea Albastră este un loc de rugăciune frecventat de localnici, care poate fi vizitat și de turiști, fără a se plăti bilet de intrare. Prin urmare, aici trebuie să respectați “regulile casei”: să vă descălțați la intrare, să păstrați liniștea, să respectați locurile și orele de rugăciune ale musulmanilor, regulile de vestimentație, iar femeile să își acopere capul încă de la intrare. Este dovada de respect față de oamenii și religia locului. Urmați semnele către intrarea turiștilor, pentru că doar cei care vin să se roage au acces prin intrarea principală.

Istanbul_Moscheea Albastra 13

Înainte de a intra, bucurați-vă de grădina mare și frumos îngrijită din jurul Moscheii Albastre, apoi pășiți în curtea interioară și stați la rând pentru a intra și a descoperi un interior imens, decorat de mâini măiastre.

Grădina din jurul Moscheii Albastre

Istanbul lalele 2

Istanbul lalele 1

Istanbul_Moscheea Albastra 5

 

În interiorul moscheii veți vedea vitralii cu motive florale sau geometrice din arhitectura islamică în culori frumos asortate, mozaicuri grațioase din ceramică Iznik, la care poți să stai și să te holbezi minute în șir, scări cu balustrade fin sculptate și arabescuri pictate grațios în cele mai neașteptate locuri. Cupola moscheii nu este la fel de înaltă precum cea a Bazilicii Sf. Sofia, fiind o construcție din secolul al XVII-lea, dar mulțimea de domuri de dimensiuni diferite și cele șase minarete dau toată grandoarea și frumusețea de care are nevoie Moscheea Albastră pentru a fi rivala Sfintei Sofia!

Istanbul_Moscheea Albastra 6

Istanbul_Moscheea Albastra 7

Istanbul_Moscheea Albastra 8

Istanbul_Moscheea Albastra 9

Istanbul_Moscheea Albastra 10

Istanbul_Moscheea Albastra 11

Istanbul_Moscheea Albastra 12

Istanbul_Moscheea albastra 14

 

Informații utile pentru vizitarea Bazilicii Sf. Sofia

  • Adresa
    Ayasofya Meydanı, Sultanahmet Fatih, Istanbul.
  • Program
    Între 15 aprilie-1 octombrie: 9:00-19:00, casa de bilete se închide la 18:00.
    Între 30 septembrie – 14 aprilie: 9:00-17:00, casa de bilete de închide la 16:00.
  • Prețul biletelor de intrare
    30 lire turcești (1 euro=2,8 lire, deci aproximativ 11 euro)/persoană
    Copiii sub 12 ani nu plătesc bilet de intrare.
  • Mai multe informații găsiți aici.

 

Istanbul_Moscheea Albastra 3

 

Informații utile pentru vizitarea Moscheii Albastre

  • Adresa
    Sultanahmet Camii, 34122 Sultanahmet, Fatih, İstanbul.
  • Nu se plătește bilet de intrare, iar programul variază în funcție de orele de rugăciune.
  • Îmbrăcați-vă adecvat, mai multe informații referitoare la program și ținută găsiți aici.

 

Sugestii de city break la Istanbul găsiți aici.

 

FOTO: Arhiva personală

 

S-ar putea să vă placă și:

Vacanță la Istanbul: Palatul Topkapi

Istanbul, orașul lalelelor

Vacanță la Istanbul (1): primele impresii

Vacanță la Istanbul (2): croazieră pe Bosfor

Vacanță la Istanbul (3): ceramica otomană Iznik

Vacanță la Istanbul (4): Buyukada, insula pe care nu circulă mașini

Vacanță la Istanbul (5): ce am mâncat (și am băut) bun în Turcia

Vacanță la Istanbul (6): hoinăreală prin bazaruri

Vacanță în Turcia: o zi la Pamukkale

 

Lasa un comentariu