În cele două săptămâni petrecute în Italia, în iulie 2011, am făcut și o croazieră pe mare, de o zi, la Cinque Terre. O parte de lume cu peisaje parcă rupte din tablouri, cu stânci abrupte și dealuri verzi ce țâșnesc din mare, pe care oamenii au construit, Dumnezeu știe cum, case înalte, frumos colorate, de care spuma albă a valurilor Mării Liguriei se lovește necontenit.
Plimbarea virtuală prin Toscana, începută cu Siena și Viareggio, continuă cu Cinque Terre, care este, cred eu, unul dintre acele locuri pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viață. Cele cinci tărâmuri de poveste se află lângă Genoa, în Liguria, și le-am vizitat în timpul vacanței pe litoralul toscan, când am stat, o săptămână, la Viareggio.
Am pornit de dimineață, de la ora 9:00, din Viareggio, cu un vaporaș plin de turiști (croaziera a costat 30 de euro pentru un adult și 20 pentru copil) și am revenit după-amiază. Ambarcațiunea cu motor zgomotos nu se prea grăbea (sau așa mi se părea mie, care abia așteptam să văd casele înalte și colorate, cocoțate pe stânci) și făcea opriri dese, în mai toate stațiunile de pe litoralul toscan dintre Viareggio și orașul La Spezia, unde urcau alți plimbăreți: Lido di Camaiore, Marina di Pietrasanta, Forte dei Marmi, Marina di Massa sau Marina di Carrara. A durat destul de mult (cam două ore) până când am trecut de coasta Toscanei și am intrat în următoarea regiune a Italiei, Liguria, unde se află Cinque Terre.
Cinci pământuri fermecătoare
Cinque Terre (care s-ar traduce Cinci pământuri) este denumirea dată unei zone din care fac parte cinci sate de o frumusețe greu de descris. Ele sunt, în ordinea așezării după orașul La Spezia: Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza și Monterosso al Mare. Cele cinci sate, porțiunea de coastă și dealurile care le înconjoară formează Parcul Național Cinque Terre, inclus, din 2007, în Patrimoniul UNESCO. La Cinque Terre se poate ajunge și cu mașina sau cu trenul, cele cinci localități sunt legate de o cale ferată.
Drumul cu vaporașul de la Viareggio la Cinque Terre urmărește coasta Toscanei, trece pe lângă La Spezia (important port militar și industrial al Italiei), după care aștepți, cu nerăbdare, să se contureze casele verticale, mândre, vopsite în galben, portocaliu, roz sau ocru. Primul port, venind dinspre Toscana, dintre cele cinci, este Riomaggiore, apoi Manarola, Corniglia, Vernazza și Moterosso. Sunt destul de apropiate între ele și asemănătoare, ca arhitectură și relief. Dacă pe primele patru le-am văzut din vaporaș, care a încetinit și mai mult pentru a ne lăsa să facem fotografii, în Monterosso ne-am oprit preț de două ceasuri.
Două ore la Monterosso
Pentru că era ora prânzului și o zi de iulie exrem de călduroasă, primul drum a fost către o pizzerie. Ne-am pierdut pe străduțele înguste, pietruite, care urcă, și printre casele colorate, cu ziduri prelungi și obloane verzi, până când ne-am oprit la o pizzerie mică și am mâncat pe nerăsuflate o Margherita autentică, din care ne-am săturat toți trei. Mai departe, am căscat gura la magazinele de suveniruri, de unde mi-aș fi cumpărat decorațiuni pentru bucătăria noastră în stil toscan, am intrat într-o prăvălie ca să luăm apă – dar am ieșit cu ciocolată și cutii mari cu grisine – și am cumpărat înghețată artizanală de la una dintre gelateriile de pe stradă.
Înainte de a ne îmbarca pentru drumul de întoarcere, am făcut o baie în micul golf din Monterosso. Era extrem de cald și plaja era plină de pietre fierbinți, aglomerată (fiind foarte mică), iar apa atât de caldă și de curată! Cu greu ne-am lăsat duși, la ora la care vaporașul ridica ancora.
Popas la Portovenere
Pe drumul de întoarcere am mai făcut o oprire, la Portovenere, o stațiune puțin mai la sud de Cinque Terre, care arată la fel de frumos ca și cele cinci sate învecinate, cu străduțe înguste, abrupte, pietonale, străjuite de prăvălii cu produse tradiționale sau mici pizzerii. De fapt, sate e impropriu spus, pentru că sunt stațiuni turistice în toată regula, deloc ieftine, frecventate de turiști veniți din toate colțurile lumii. Atunci mi-a părut un pic rău că nu am rămas peste noapte la Cinque Terre, ca să urcăm pe dealurile cu case înalte și să admirăm golfurile frumos luminate. Dar e un motiv suficient ca să mai venim aici…
Cinque Terre este unul dintre cele mai romantice locuri din lume. Aici se află o promenadă celebră, Via dell’Amore (Calea Îndrăgostiților), care unește Riomaggiore de Manarola. De asemenea, în această zonă a Italiei și-au găsit inspirația poeți precum Lord Byron sau Shelley. De altfel, lor li se datorează denumirea Golfului Poeților, din Portovenere.
Am fost in Cinque Terre anul trecut în iunie, în “luna de miere”, confirm ca este un loc romantic si fabulos şi nu am destule cuvinte sa-l descriu. Noi ne-am cazat in Corneglia, a fost fantastic, vedeam marea de pe balconas, totul a fost la superlativ. Nu am vazut Portovenere dar am tras o fuga pana la Genova 🙂
[…] Vacanțe toscane (3). Croazieră la Cinque Terre […]
Foarte frumos! Se poate pleca si din Forte dei Marmi?
Mulțumesc, da, sigur se fac excursii și din Forte dei Marmi, ambarcațiunea cu care am mers din Viareggio a făcut o oprire și la Forte dei Marmi, interesați-vă în portul de acolo de orarul vaporașelor. Mergeți la Cique Terre, pentru că merită cu prisosință! Vacanță frumoasă vă doresc!