Weekend la Buzău: plantare și degustare

Dorul meu de natură, de dealuri românești, de pădure, liniște, mâncare și vinuri bune a fost ostoit într-un singur weekend. Două zile de toamnă perfecte, în care am plantat pomi, am stat ore în șir în aer liber, ne-am plimbat printre dealuri cu vii și am vizitat crame din județul Buzău.

Nu am plănuit prea mult în avans, știam doar că trebuie să ajungem într-o localitate din județul Buzău sâmbătă, 14 noiembrie 2015, la ora 10:00. Dar cred că nici dacă făceam planuri din timp nu ieșea mai bine. Am plecat din București vineri seara, ca să nu întâziem la plantat fapte bune. Am înnoptat la Buzău, la Hotel Art, pe care îl recomand cu toată căldura. Este situat în centru, foarte curat, am avut o cameră spațioasă, un mic dejun bogat, parcare și internet gratis și servicii bune. De fapt, ne-a plăcut atât de mult, încât am rămas și a doua noapte tot aici.
Sâmbătă dimineață, la ora 9:00, am pornit spre comuna Beceni. De ce tocmai aici? Pentru că așa ne-au îndrumat cei de la Plantăm fapte bune. Am aflat de Inițiativa Națională de Împădurire cu câteva săptămâni înainte, am intrat pe site-ul plantamfaptebune.ro și ne-am înscris unde am găsit locuri mai aproape de București: în comuna Beceni din județul Buzău, la vreo 30 de km de orașul Buzău. Împreună cu alte câteva sute de voluntari veniți din diferite localități – familii cu copii mari și mici, corporatiști, tineri zâmbitori și plini de elan – am plantat sălcioară și plopi într-o zonă apropiată de albia unui râu. Am primit lopeți, mănuși, puieți și instrucțiuni și, la finalul zilei, conform datelor puse la dispoziție de organizatori, cei 600 de voluntari au plantat 10.000 de puieți.

Aici plantăm noi!

A fost o experiență fantastică, pe care aș vrea să o repet de fiecare dată când voi avea ocazia. Este cel mai plăcut mod de a petrece o zi în aer liber, într-o companie plăcută, lăsând și ceva bun în urmă.
După prânz – un picnic savurat la fața locului, cu bunătățile luate de pe drum – am pornit spre Vulcanii Noroioși, pe care i-am mai văzut, dar nu am avut ocazia să-i fotografiez așa cum mi-aș fi dorit. Din păcate, nici de data aceasta nu am obținut fotografiile mult visate, din cauza unui vânt năprasnic. Asta înseamnă un singur lucru: că trebuie să revenim la Vulcani!

Din Beceni, pentru a ajunge la Pâclele Mari (unde se află unul dintre platourile cu peisaj spectaculos) am luat-o în direcția Buzău, am trecut prin localitatea Berca și de acolo am urmat indicatoarele, ajungând după aproximativ 40 de minute. La Pâclele Mari, biletul de intrare la Vulcanii Noroioși costă 4 lei/adulți și 1 leu/elevi.

Vântul puternic ce purta praful fin cu o viteză năucitoare parcă sporea frumusețea acestui loc unic, care-mi dă un sentiment pe care nu îl am nicăieri altundeva. Sună clișeistic, dar chiar îmi imaginez că așa te simți pe Lună. Liniștea întreruptă doar de șuieratul păsărilor și al vântului (și strigătele turiștilor, din când în când), culmile aride, în diferite nuanțe de gri și craterele mici sau mari în care bolborosește noroiul – toate acestea mă fac să revin mereu cu plăcere și curiozitate la Vulcanii Noroioși.

Spre seară am reveni în Buzău și am luat cina la O’Brothers – un pub cu multe feluri de mâncare foarte gustoase și bere proaspătă, la prețuri decente și cu un serviciu foarte bun. Un alt loc pe care îl recomand în Buzău.

Duminică am luat Drumul Vinului. De multă vreme îmi doream să colind dealurile Buzăului și să merg la degustări de vinuri românești, dar de fiecare dată am eșuat, pentru că am găsit fie porți închise, fie nu am nimerit unde trebuie, pur și simplu.
De această dată, am pornit cu o listă lungă de crame: Pietroasele, Săhăteni, Năeni sau Breaza. Dar au rămas încă multe nevizitate, din cauza degustărilor… La Stațiunea de Cercetări Vinicole de la Pietroasele am găsit porțile închise, așa că am intrat la Domeniile Franco-Române de la Săhăteni. Am găsit – printre altele – un Pinot Gris foarte gustos, pe care l-am luat cu noi! Mai departe, ne-am oprit la Domeniile Săhăteni ale Doamnei Aurelia Vișinescu, unde ne-am întâlnit cu mulți prieteni vechi: Anima, Red Artisan, White Artisan, Nomad și mulți alții. Toți voiau să vină la noi acasă, dar nu am luat decât trei.

Ieșind de la Aurelia Vișinescu, am continuat urcușul spre crama La Certa și bine am făcut: am avut parte de o vizită a cramei și o degustare pe cinste, din care am aflat o grămadă de lucruri interesante. Am găsit aici un exemplu foarte bun despre cum se poate face turism și este clar că potențialul turistic al zonei este uriaș. Pe lângă podgorii și crame, există situri romane, biserici vechi sau case boierești, însă lipsesc, din păcate, condițiile de cazare și masă care să atragă cât mai mulți turiști. Dar asta este, deja, altă discuție, așa că rămân cu impresia plăcută cu care am plecat de la crama La Certa.

Mai am planuri mari pentru zona Dealu Mare din Buzău. Mai sunt destule locuri care așteaptă să fie descoperite primăvara sau, mai ales, toamna și abia aștept să revin.