
Nu știu de ce nu am ajuns până acum în Turcia. Probabil că, pur și simplu, s-au deschis alte porți, alte drumuri înainte de acesta. Dar am reușit, în sfârșit, să văd și acest colț de lume, care cred că își va cere… peșcheșul, pentru că s-a lăsat atât de mult așteptat. Adică o să mă cucerească definitiv, și o să mă cheme încă mult timp de acum încolo.
Poate că o să vă întrebați de ce am ales orașul turcesc pentru vacanța de Paști, așa că am să vă spun că este ideal pentru un concediu de o săptămână, primăvara e un anotimp potrivit, pentru că vara e foarte aglomerat și cald, iar iernile sunt geroase, iar a pleca în Duminica Paștelui înseamnă a cumpăra un bilet de avion cu Turkish Airlines cu 90 de euro (cu trei luni înainte, cu tot cu taxe).
Care este prima impresie pe care mi-a lăsat-o acest oraș magnific precum Suleyman? Aceea de Imens și de Imperiu. Istanbulul e un oraș cu aproape 14 milioane de locuitori, iar în timpul săptămânii numărul acestora crește la aproape 18 milioane, datorită celor din afara orașului, care lucrează aici. Are o suprafață de peste 5000 de km pătrați și aproximativ 100 km lungime, așadar, proporții gigantice. Care sunt greu de cuprins chiar și din avion.
Am găsit un oraș viu, colorat, foarte aglomerat și vesel, plin de turiști europeni aflați în vacanța de Paști, gălăgios, cu arome îmbietoare și care are ATÂT de multe de oferit. Abia aștept să îl descopăr, la pas, și să împărtășesc cu voi toate aceste experiențe!
Zbor deasupra Bosforului
Moscheea Albastră
După o zi de mers pe jos, e bine când îți iese în față un suc de rodie proaspăt
