Site icon Prin vacanta

Vacanță în Croația (4): o zi la Split

Croatia_Split 30

Venind de la Lacurile Plitvice și îndreptându-ne către Dubrovnik, ne-am oprit două zile la Split, un oraș extraordinar de frumos din Dalmația Centrală, care are aspectul Veneției și atmosfera unui oraș toscan.

Recunosc, până să adăugăm Split pe harta vacanței în Croația, nu știam mai nimic despre acest oraș din partea centrală a Coastei Dalmate. Deci nu mi-am creat prea mari așteptări, a fost gândit ca un popas de două zile în drum spre Dubrovnik, situat la jumătatea distanței dintre Plitvice (de care îl despart 256 de km) și Dubrovnik (la 227 de km). Însă Split este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut până acum, având câte ceva pentru fiecare: o promenadă largă și exotică, pe malul Adriaticii, restaurante, cluburi și baruri pentru toate gusturile și, mai ales, ruinele romane atât de bine păstrate, printre care te simți ca într-un muzeu în aer liber.

Alăturarea ruinelor Palatului lui Dioclețian cu clădirile în stil venețian îi dau un aer unic acestui oraș greu încercat de istorie. Nu am să intru în detalii plictisitoare, am să vă spun doar că Dioclețian, care a fost Împăratul Imperiului Roman între 244 și 311 și își avea originile pe Coasta Dalmată, s-a retras, în ultimii săi ani de viață, într-un palat construit special pentru el. Ruinele acestui palat sunt, astăzi, inima orașului croat Split, care a mai moștenit, din timpul cuceririi venețiene din secolul al XV-lea, frumoase clădiri cum numai la Veneția mai vezi. Îmbinarea ruinelor romane cu aceste palate elegante, din marmură albă, pe malul Adriaticii, îi dau orașului Split – al doilea ca mărime din Croația, după Zagreb – un aer unic, elegant, exotic, plin de viață. Și mereu plin de turiști! Din fericire, clima mediteraneană îi atrage de la începutul primăverii până toamna, târziu.

La Split am ales să ne cazăm în afara orașului, la 10 km, într-o stațiune aflată chiar pe malul Mării Adriatice – Podstrana (recomandabilă pentru familiști sau doritori de liniște, nu amatori de party!). Să locuiești în oraș este departe de plajă, costisitor, aglomerat, agitat, dar foarte frumos.

În Split merită văzută toată partea veche a orașului, un mic labirint de străduțe din marmură albă, în interiorul căruia se află și Palatul lui Dioclețian – de fapt, ruinele acestuia, alături de alte puncte de interes turistic: Catedrala Sf. Domnius, porțile de intrare în orașul vechi, Muzeul Orașului Split și altele. Accesul în acest perimetru nu se poate face cu mașina, așa că am parcat în apropiere de Poarta de Aur (Golden Gate) și, urmând indicatoarele, după vreo 10 minute am ajuns la Poarta de Aur și, de acolo, am mers puțin către Palatul lui Dioclețian, lângă care se află și Catedrala Sf. Domnius, formând o mică piață sau, mai degrabă, curte – Peristilul.

Poarta de Aur (Golden Gate)

Peristilul, cu Palatul lui Dioclețian și Catedrala Sf. Domnius


 

După ce ne-am pierdut prin acest labirint din piatră albă, am ieșit către faleza elegantă și largă (Riva), din Portul Split, unde se află înșirate, printre palmieri, terase elegante, după care am revenit în orașul vechi.

 

Revenind în partea veche a orașului croat Split, am trecut prin Narodni Trg (Piața Populară). Pentru mine este cel mai frumos loc din Split, o piață înconjurată de clădiri din piatră albă, palate venețiene și în stil gotic, plină de restaurante, terase și magazine luxoase. Aici m-am așezat la o terasă și m-am răcorit cu un pahar de prosecco, încercând să îmi maginez viața artistică bogată pe care o avea orașul în secolul al XV-lea.

Narodni Trg

 

Cu această imagine în minte, a frumoasei Narodni Trg din Split, am pornit spre ieșirea din orașul vechi și am revenit în Podstrana, la plajă și snorkelling.

S-ar putea să vă placă și:

Vacanță în Croația (3): popas la Zadar

Vacanță în Croația (2): ce poți face într-o zi la Zagreb