Dubai ne-a primit cu o furtună de nisip și ploaie torențială, însă asta nu ne-a umbrit – decât la propriu – timpul petrecut în Emiratele Arabe Unite. Dubaiul este o experiență care merită trăită, iar Abu Dhabi este cu totul ieșit din comun. Chiar dacă primele impresii despre Dubai sunt contradictorii, până acum, în cele două zile petrecute aici, am aflat o mulțime de lucruri interesante despre istoria, cultura, religia și tradițiile beduinilor.
Dubai este unul dintre cele șapte Emirate Arabe Unite, capitala fiind la Abu Dhabi. Cele șapte Emirate sunt: Abu Dhabi, Ajman, Dubai, Fujairah, Ras al-Khaimah, Sharjah și Umm al-Quwain.
Cum spuneam, Dubaiul este o experiență care merită trăită. Pentru că tot ce s-a petrecut aici în ultimii 40 de ani este de-a dreptul impresionant, așa că le sunt iertate lipsa de gust, cultul personalității și megalomania. Istoria este simplă. Până în 1959, când s-au descoperit importante zăcăminte de petrol la Abu Dhabi, Dubaiul (care nu dispune de rezerve însemnate de petrol) era doar un sat de pescari. Din anii ’60, însă, a cunoscut o dezvoltare accentuată, care a continuat și mai mult după data de 2 decembrie 1971, când s-au unit cele șapte emirate. Este greu de crezut că în locurile în care astăzi se profilează turnuri de sute de metri, șosele cu câte șase benzi, o rețea de metrou incredibilă și în care se găsește cea mai înaltă clădire din lume – acum 40 de ani nu era aproape nimic. Însă emiratezii au ambiții mari și, peste câteva zeci de ani, când vor scoate ultimele rezerve de “aur negru”, speră să se poată baza pe alte resurse locale (turism, retail, imobiliare, finanțe etc.). Totul e să le ajungă apa…
Dacă pornești de aici, percepi cu totul altfel acest oraș care pare desprins din filmele SF. Lovit de criza economică din 2008-2009, Dubaiul își revine treptat și își continuă expansiunea. Se construiește intens, mult, să fie! Turn lângă turn, zeci de etaje, în goana după noi recorduri. De fapt, cred că acesta este lucrul care te lovește aici: nu vezi nimic frumos. E interesant, impresionant, exotic, futurist, spectaculos – dar nu este nimic frumos, după părerea mea. Însă frumusețea este, până la urmă, o noțiune relativă.
Primele două zile din Emirate le-am petrecut făcând două tururi de oraș – Dubai și Abu Dhabi, pentru a avea o vedere de ansamblu asupra celor două orașe. Și a fost o alegere inspirată, pentru că nu ne-am fi descurcat singuri, din cauza distanțelor foarte mari, a autostrăzilor imense, pe care se circulă cu mare viteză și a faptului că locurile care merită vizitate sunt situate în diferite părți ale orașelor.
În zilele următoare o să revenim în zona veche a Dubaiului – Bastakiya -, plină de farmec oriental, în bazarurile în care îți pui la încercare talentul de neguțător, dar și la Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, pe Plaja Jumeirah și la unul dintre parcurile acvatice.
Am o singură problemă: mâncarea arăbească este atât de bună, încât nu reușesc să o fotografiez, când o văd nu îmi stă gândul la nimic altceva! Păcat, însă, că în restaurante (cu excepția celor din hoteluri, unde este foarte scump) nu se servește alcool…
Dubaiul ne-a întâmpinat cu 35 de grade și furtună de nisip
Nu este ceață, ci nisip adus de furtună din deșert!
Vă vine să credeți că toate astea s-au construit în deșert?
După două zile, am scăpat de furtuna de nisip. Deci așa se vede!
Abra sunt taxiurile pe apă, care traversează Creek, canalul ce desparte zona Deira de Bur Dubai
Majlis Ghorfat Um-al-Sheef, prima casă din piatră construită în Dubai (în 1955)
Foto: Arhiva personală. Utilizarea fotografiilor și textului sunt interzise fără acordul autorului.
[…] S-ar putea să vă placă și: Dubai (1): primele impresii din Emiratele Arabe Unite […]
[…] putea să vă placă și: Dubai (1): primele impresii din Emiratele Arabe Unite Dubai (2): prânzul cu un beduin. Despre tradiții și islam Foto: Arhiva personală. Utilizarea […]
[…] Dubai (1): primele impresii din Emiratele Arabe Unite Dubai (2): prânzul cu un beduin. Despre tradiții și islam Dubai (3): FOTO – contrastul între vechi și nou […]
[…] Dubai (1): primele impresii din Emiratele Arabe Unite […]
[…] Dubai (1): primele impresii din Emiratele Arabe Unite […]
[…] Dubai (1): primele impresii din Emiratele Arabe Unite […]
[…] Dubai (1): primele impresii din Emiratele Arabe Unite […]
[…] Dubai (1): primele impresii din Emiratele Arabe Unite […]
[…] Dubai (1): primele impresii din Emiratele Arabe Unite […]
[…] Dubai (1): primele impresii din Emiratele Arabe Unite […]
[…] lăsaţi intimidaţi de tot ce citiţi😉 De ajutor a fost postarea lui Razvan Pascu, impresii de vacanță, călător de meserie, dar cel mai mult site-ul ‘am fost acolo‘,link […]
Interesante impresii. Dacă nu a fost frumos în Dubai, de de ați ales locația? Așa de dragul blogului? Aveți habar câte locuri frumoase sunt aici, făcând abstracție de blocurile alea turn care nu v-au căzut în grații? Eu stau aici de câțiva ani și nu mă satur de aceste locuri. M-au inspirat la atâtea povestiri și povești frumoase, și voi în câteva zile ați și tras niște concluzii superficiale, ce-i drept. Nici acum nu am terminat de explorat toate Emiratele, după atâta timp. Mergeți pe insule exotice, la cabana. Nu mai vorbiți de ceea ce nu reușiți să parcurgeți când, cum și cu cine trebuie. Spor la vacanțe reușite!