Leagănul Renașterii, capitala regiunii italiene Toscana, un oraș cu o istorie impresionantă, Florența este un adevărat muzeu în aer liber, pentru care e nevoie de câteva zile bune ca să-l cunoști așa cum i se cuvine. Din păcate, nu am avut niciodată răgazul să zăbovesc la Florența atât cât mi-aș fi dorit, dar nu e timpul pierdut!
Deși am vizitat Florența de două ori, nu am stat niciodată îndeajuns ca să-i pot lua pulsul, să-i simt atmosfera și să o cunosc așa cum mi-aș fi dorit. Nici în 2009 (când am fost acasă la Adi și Consuelo Mutu, pentru o ședință foto și un interviu) și nici în 2011, când am poposit, pentru o zi, la Florența, nu știam că va exista prinvacanță.ro. Nu aveam nici măcar un aparat foto pe măsura acestui oraș care poate fi comparat, fără exagerare, cu un manual de artă. Dar am promis că o să revin și o să-i dăruiesc Florenței o săptămână întreagă, pentru a respira aerul în care au trăit, odată, Dante, Leonardo da Vinci, Botticelli, Michelangelo, Donatello, Galileo Galilei, Caterina de’ Medici și mulți alții.
Domul din Florența – Catedrala Santa Maria del Fiore
Turnul Clopotniței (Campanile)
Piazza della Signoria și Palazzo Vecchio
Galeria Uffizzi, cel mai important muzeu de artă renascentistă, care adăpostește creații ale celebrilor Michelangelo, Giotto, Botticelli, Leonardo da Vinci sau Rafael
Ponte Vecchio, celebrul pod peste râul Arno, care traversează Florența. Datează din 1345 și, de-a lungul podului, sunt înșirate magazine de bijuterii și suveniruri