FOTO: Maratonul Internațional București 2014

Maraton oct14_2

Pe 4 și 5 octombrie 2014 a avut loc cea de a șaptea ediție a Maratonului Internațional București. Sâmbătă au avut loc cursele pentru copii, iar duminică peste 8000 de alergători au participat la diferite curse.

Chiar dacă nu alerg, am făcut galerie pentru cei mai importanți membri ai familiei: unul a alergat sâmbătă, iar al doilea duminică, la maraton.

Cursele pentru copii au fost pe categorii de vârstă: 5-6 ani (0,85 km), 7-8 ani (0,85 km), 9-10 ani (1,4 km) și 11-12 ani (1,4 km). Tot sâmbătă a avut loc și cursa părinților cu cărucioare, pe o distanță de 800 de metri!

Duminică s-au desfășurat maratonul (42,195 km), semimaratonul (21,097 km), proba de ștafete (4×10,548 km) și cursa populară de 2,9 km, unde au putut alerga și copiii de peste 12 ani.
Au fost două zile minunate, însorite, destul de calde pentru această perioadă a anului, în care am apreciat așa cum se cuvine liniștea centrului Bucureștiului fără mașini, am văzut oameni bucuroși – alergători sau susținători – și am fost fericită că Bucureștiul poate fi atât de frumos!

Ziua 1, sâmbătă, 4 octombrie 2014

Maraton oct14_1

Maraton oct14_2

Maraton oct14_3

Maraton oct14_4

Maraton oct14_5

Maraton oct14_6

Maraton oct14_7

Maraton oct14_8

Maraton oct14_9

 

Ziua 2, duminică, 5 octombrie 2014

Maraton oct14_10

Maraton oct14_11

Maraton oct14_12

Maraton oct14_13

Maraton oct14_14

Maraton oct14_15

Maraton oct14_16

Maraton oct14_17

Maraton oct14_18

Maraton oct14_19

Maraton oct14_20

Maraton oct14_21

Maraton oct14_22

Maraton oct14_23

Maraton oct14_24

Maraton oct14_25

Maraton oct14_26

DSC_0081

DSC_0083

DSC_0084

Foto: arhiva personală

 

Lasa un comentariu