Am descoperit, întâmplător, pașaportul verde: antic, comunist, caraghios, dar care mi-a trezit multe amintiri – și bune, și rele. Bune, pentru că, în 1991, a însemnat primul permis către libertate al multora dintre noi și un mare val de speranțe. Iar amintirile triste – din pricina cozilor la Poliție sau la viza de… Cehia!
Știți ce este acesta?
Un pașaport. Unul adevărat, din 1991, care era, de fapt, o struțo-cămilă: în 1991, era prea devreme pentru România ca să creeze documente noi, așa că le foloseau pe cele din vremea comuniștilor, ștergând, din antet, cu pixul, Republica Comunistă! Îți vine să râzi, dar, de fapt, dacă citești ce scrie prin paginile lui, te apucă plânsul:
Titularul pașaportului este obligat să predea pașaportul în termen de 48 de ore de la înapoierea în țară.
Cu altă ocazie am să vă povestesc și cum am luat viza de Cehia: cu mari emoții! A durat trei săptămâni, am depus o grămadă de documente legate de călătorie, se apropia plecarea la Praga și exista riscul să nu am viza! Azi pare amuzant, dar nu a fost, credeți-mă! Așa că nu pot decât să mă bucur că azi putem călători de la un capăt la altul, fără să fie nevoie să predăm pașaportul la 48 de ore de la înapoierea în țară!
