Târgul de Turism al României, februarie 2016: câteva recomandări

Am ajuns vineri, în cea de a doua zi din cele patru, la Târgul de Turism al României și am găsit câteva oferte interesante pentru vacanța de Paști sau de vară.

Ediția de primăvară a Târgului de Turism al României se desfășoară între 25 şi 28 februarie 2016, la Romexpo, în Pavilioanele C1 – C6. Programul de vizitare este de joi, 25 februarie, până sâmbătă, 27 februarie, de la ora 10.00 la ora 18.00 şi duminică, 28 februarie, de la ora 10.00 la ora 16.00. Preţul unui bilet de acces este de 10 lei.

La Târgul de Turism al României participă în calitate de expozanţi şi co-expozanţi 285 de firme din 15 ţări: Albania, Bulgaria, Croaţia, Egipt, Grecia, Israel, Italia, Moldova, Palestina, Polonia, România, Serbia, Spania, Turcia şi Ungaria, suprafaţa expoziţională ocupată fiind de peste 13.800 mp.

Targul de Turism febr 2016_1

Targul de Turism febr 2016_15

Targul de Turism febr 2016_7

Targul de Turism febr 2016_6

 

Ca de obicei, marile agenții și marii operatori de turism sunt prezenți cu oferte atrăgătoare pentru diferite destinații, în mod special pentru Grecia, Turcia sau Bulgaria, pentru care găsiți, într-adevăr, reduceri semnificative în perioada Târgului. De aceea nu intru în detalii, pentru că agențiile au oferte pentru toate gusturile și buzunarele, de la all inclusive în Turcia sau Bulgaria, până la hoteluri de lux din Bodrum sau plaje frumoase din Grecia. Totul este să vă stabiliți bugetul și să veniți la Târg – de restul de ocupă reprezentanții agențiilor de turism.

Am observat o promovare intensă a turismului românesc și mi-au reținut atenția hoteluri elegante de la Băile Felix sau Sovata, pentru sejururi la SPA. Nu e o glumă, cred că acest tip de turism este, pentru țara noastră, o adevărată mină de aur. Sau poate că sunt eu prea obosită și visez la o săptămână la SPA, în care să uit de griji și să merg toată ziua la masaj, piscină, tratamente cosmetice și împachetări cu ciocolată…

Am găsit, de asemenea, multe oferte pentru Delta Dunării (Guliver Delta Resort, Gura Portiței, ecoturism în Delta Dunării, vacanțe pe bicicletă în Delta Dunării cu CarpatBike și multe altele). Îmi doresc mult să revin în Deltă, tot amân această revenire și sper ca anul acesta să reușesc să ajung din nou pe acest tărâm românesc minunat.

Pentru că tot am pomenit de CarpatBike, ideea lor de vacanțe pe bicicletă mi se pare foarte tentantă. Nu am încercat, dar am să investighez! Este vorba despre vacanțe pe bicicletă în Maramureș, Bucovina, Delta Dunării, Transilvania, Moldova sau vacanțe personalizate pentru fiecare, indiferent de nivelul de pregătire.

Am mai notat multe idei pentru călătorii cu mașina, atât în România (litoral, Delta Dunării), cât și în Bulgaria, Croația, Grecia sau Muntenegru, prin TUI Travel Center și Slovenia, Muntenegru, Ungaria sau Austria prin Eximtur. Sunt doar două exemple, ofertele sunt variate.

Targul de Turism febr 2016_0

Targul de Turism febr 2016_2

Targul de Turism febr 2016_3

Targul de Turism febr 2016_8

 

Și pentru că am menționat Slovenia, m-am oprit și la standul acestei țări, pe care îmi doresc de mult timp să o vizitez, pentru parcurile naturale, rezervațiile sale, peisajele minunate, numeroasele peșteri și, mai ales, activitățile sportive (rafting, hiking și multe altele). Lacul Bled, pădurea Kocevje, Parcul Național Triglav, Parcurile Kozjansko sau Notranjska – sunt doar câteva din bogățiile naturii din Slovenia.

Și România are multe propuneri la capitolul turism de aventură. Extreme Travel, o agenție din Brașov prezentă la Târg, organizează expediții în Africa, America de Sud sau Asia, dar și ture pe creasta Făgărașilor, ture de relaxare, de weekend sau inițiere în alpinism, orientare, rafting, astonomie, geocoaching și altele.

Targul de Turism febr 2016_9

Targul de Turism febr 2016_4

 

Aș vrea să mai împărtășesc cu voi bucuria de a afla că, în sezonul estival, există chartere pentru foarte multe destinații europene. Și pentru Algarve (Portugalia), la Paralela 45 sau Aerotravel. La Târg găsiți oferte bune pentru Spania, Portugalia sau Italia, totul e să vă stabiliți perioada, bugetul și să discutați cu reprezentanții agențiilor.

 

Targul de Turism febr 2016_10

Targul de Turism febr 2016_5

Targul de Turism febr 2016_11

Targul de Turism febr 2016_12

Targul de Turism febr 2016_13

Targul de Turism febr 2016_14

Lasa un comentariu