Este greu de spus dacă voi ajunge să le văd, dar îmi doresc foarte mult. Și nu pierd nimic dacă visez la ele cu ochii deschiși. Artistul român Ion Bârlădeanu expune în luna mai 2012 la Praga, iar la Viena este anul Klimt, care scoate la lumină mai multe opere ale artistului ca niciodată.
Despre Ion Bârlădeanu s-a spus și s-a scris mult. “Ion Bârlădeanu poate fi considerat reprezentantul unui pop-art ingenuu. A început să creeze colaje în regimul comunist și a continuat și după revoluție. Fără să aibă habar de vreun curent artistic, autorul de la marginea societății și-a urmărit doar pasiunea. Hobby-ul său e un război personal cu lumea reală. Nu are nimic dintr-un discurs artistic estetizant, ci este extrem de critic la adresa “adevărului” oficial”, scrie site-ul Centrului Ceh din București.
Ion Bârlădeanu expune la Centrul Ceh din Praga, între 03.05 – 26.05.2012. Adresa Centrului Ceh din Praga este Rytířská 31, 110 00 Praha 1.
Mai multe despre o vizită la Praga citiți aici.
2012, anul Gustav Klimt
În 2012 (pe 14 iulie) se împlinesc 150 de ani de la nașterea artistului Gustav Klimt, ale cărui lucrări în stil Art Nouveau sunt celebre în toată lumea. Pentru a marca această aniversare, țara sa natală organizează numeroase expoziții, dintre care cea mai importantă mi se pare “Masterpieces in Focus: 150 years of Gustav Klimt”, la Castelul Belvedere.
Expoziția (care se oprește mai degrabă asupra artistului decât a operelor sale faimoase) este deschisă între 12 iulie 2012 – 6 ianuarie 2013, la Upper Belvedere.
Adresa: Prinz-Eugen-Straße 27
1030, Viena.
Mai multe despre Viena găsiți aici.
[…] la Paris și Otto Wagner și Klimt la Viena. Așa că am făcut tot posibilul să ajung și la expoziția jubiliară de la Belvedere, Viena – cea mai bogată colecție Klimt expusă vreodată, după cum se laudă […]