Dubai (2): prânzul cu un beduin. Despre tradiții și islam

Dubai_pranz cultural 3

Dacă vizitați Dubai-ul, nu ratați o experiență inedită: masa la Cetrul Cultural Sheikh Mohammed, în compania unui emiratez care vă povestește o mulțime de lucruri interesante despre obiceiurile beduinilor.

Centrul Cultural Sheikh Mohammed este o organizație non-profit, care are ca scop ridicarea barierelor dintre naționalitățile și religiile diferite care se întâlnesc în Emiratele Arabe Unite și, mai ales, promovarea tradițiilor și culturii Emiratelor.

Unul dintre programele derulate de centru este masa (micul dejun, brunch, prânzul sau cina) alături de un voluntar care explică o mulțime de lucruri foarte interesante. Am participat la prânz – Cultural Lunch – și, pe lângă mâncarea delicioasă, am aflat multe despre cultura beduinilor.

Prânzul a început la ora 13.00, în cadrul centrului, eram vreo 30 de participanți – majoritatea turiști, dar și expați – și ne-am așezat, desculți, cum e obiceiul, pe niște perne, în jurul vaselor cu mâncare. Mai întâi ni s-a servit cafea și am aflat că, în casele arabilor, fiul cel mare este cel care face acest ritual. Cafeaua este slabă și aromată cu nucșoară, servită în cești mici, fără toartă. Asta pentru ca oamenii să nu se enerveze prea tare atunci când negociază afaceri seriose! Am mâncat un delicios orez cu pui, condimentat cu tot felul de arome orientale, saluna (un fel de ghiveci din legume foarte bun), alt fel de orez fiert, simplu, salată fattoush (cu roșii, ardei, castraveți, boabe de fasole și crutoane arăbești – care seamănă, mai degrabă, cu nachos), orez cu pește și, ca desert, tradiționalele gogoși prăjite, cu sirop de curmale.

Dubai_pranz cultural 1

Dubai_pranz cultural 2

Dubai_pranz cultural 4

Dubai_pranz cultural 5

Dubai_pranz cultural 6

În timpul mesei, gazda noastră ne-a povestit despre mirodenii (pe care arabii le folosesc mai degrabă ca pe medicamente, decât arome pentru mâncare), am aflat că se mănâncă și carne de cămilă, care seamănă cu cea de vită, iar la final am fost serviți cu ceai – și acesta având rol digestiv.

După masa de prânz am vorbit despre veșmintele tradiționale ale arabilor: femeile poartă abaya (rochia lungă), vălul de pe cap este sheyla, cel cu care își acoperă fața se numește niqab, iar femeile mai în vârstă poartă, în anumite zone, și burgaa, o mască din piele care le acoperă partea de jos a feței. Bărbații îmbracă dishdasha (roba lungă), vălul de pe cap se numește ghutra, iar șnurul care îl ține pe cap – agal.

Dubai_pranz cultural 7

S-au pus multe întrebări legate de ținuta femeilor – care este de culoare neagră, în timp ce a bărbaților este albă – , despre poligamie, drepturile femeilor și s-a vorbit despre islamism. Și pentru că ne aflam într-un centru al toleranței și înțelegerii între națiuni și religii, s-a vorbit deschis. Am înțeles că veșmintele arabilor sunt făcute ca să îi apere de căldură, vânt, razele soarelui și nisip. Că într-o națiune măcinată de tot felul de lupte, în care mulți bărbați și-au pierdut viața, numărul văduvelor și al femeilor nemăritate era atât de mare, încât a fi a patra soție era o soluție mai bună decât să moară de foame. Și că vălul purtat pe față este obligatoriu doar în anumite zone (Arabia Saudită, de exemplu), și are menirea de a proteja intimitatea femeii.

Nu știu dacă sunt de acord cu toate cele de mai sus, dar, de fapt, cred că cel mai mult mi-a plăcut faptul că toate lucrurile au fost spuse de un arab deștept, școlit în SUA, cu mult umor, cu mintea deschisă și fără idei fixe, prejudecăți și îndârjire. S-a glumit și s-a râs mult.

Dubai_pranz cultural 8

Prânzul cultural se desfășoară în cadrul Centrului Cultural Sheikh Mohammed din Dubai, zona Bastakiya, costă 70 dirhami/persoană (un dirham este aproape cât un ron), iar copiii nu plătesc. Este nevoie de rezervare. Găsiți mai multe detalii aici.

Dubai_Bastakiya 1

 

S-ar putea să vă placă și:
Dubai (1): primele impresii din Emiratele Arabe Unite

 

Foto: Arhiva personală. Utilizarea fotografiilor și textului sunt interzise fără acordul autorului.

Comentarii

[…] putea să vă placă și: Dubai (1): primele impresii din Emiratele Arabe Unite Dubai (2): prânzul cu un beduin. Despre tradiții și islam Foto: Arhiva personală. Utilizarea fotografiilor și textului sunt interzise fără acordul […]

[…] (1): primele impresii din Emiratele Arabe Unite Dubai (2): prânzul cu un beduin. Despre tradiții și islam Dubai (3): FOTO – contrastul între vechi și […]

[…] Dubai (2): prânzul cu un beduin. Despre tradiții și islam […]

[…] Dubai (2): prânzul cu un beduin. Despre tradiții și islam […]

[…] Dubai (2): prânzul cu un beduin. Despre tradiții și islam […]

[…] Dubai (2): prânzul cu un beduin. Despre tradiții și islam […]

[…] Dubai (2): prânzul cu un beduin. Despre tradiții și islam […]

Lasa un comentariu