Vineri, 5 iulie, am ajuns la Werchter pe la 17.30. A fost ziua în care au cântat, între alții, Kings of Leon și The Script. Am fi vrut să o vedem și pe Ke$ha, dar traficul între Bruxelles și Werchter (aproximativ 41 de km) nu ne-a lăsat.
De la o zi la alta se adună tot mai multă lume la Rock Werchter 2013. Este foarte cald pentru această zonă a Belgiei, sunt 26 de grade ziua si 18 seara, așa că sunt condiții perfecte pentru dansul în aer liber!
Am prins finalul reprezentației celor de la The Lumineers, care sunau foarte bine, apoi ne-am petrecut aproape toată ziua la Main Stage. I-am așteptat cu multă nerăbdare pe The Script, pentru că îmi place mult sound-ul lor. Unora s-ar putea să li se pară comercial, însă irlandezii au avut un show foarte reușit, au știut să antreneze publicul, iar solistul, Danny O’Donoghue, sună foarte bine live și, da, are maaare succes printre tinere!
The Script au cântat o oră și au inclus în playlist-ul lor Breakeven, If You Could See Me Now, Hall of Fame și, desigur, The Man Who Can’t Be Moved, care a încins atmosfera la maximum! Danny a făcut câteva băi de mulțime, a împrumutat, din public, drapelul Irlandei, s-a învăluit în el și a alergat printre fani, apoi a mai luat o pereche de ochelari de soare și un telefon, a sunat pe cineva și i-a cântat la telefon o piesă întreagă! Danny știe cum să iasă în evidență și să facă lumea să se simtă bine! A băut bere, a vorbit mult cu publicul, ne-a povestit că a avut o seară agitată aici, în Belgia și a cântat extrem de bine.
După The Script au urcat, tot pe Main Stage, cei de la Phoenix. Nu, nu românii noștri, ci niște francezi care cântă un rock alternativ care parcă seamănă cu Suede. Sună bine, dar nu au avut nici forța celor de la The Script și nici energia lui Danny, iar solistul (Thomas Mars, soțul regizoarei Sofia Coppola) putea cu greu să își țină echilibrul atunci când sărea gardul de siguranță, ca să facă băi de mulțime…
Și a venit momentul muuult așteptat: Kings of Leon! I-am mai văzut acum doi ani, tot la Werchter, când au dat o reprezentație de zile mari. Între timp, Caleb a petrecut luni bune la dezalcoolizare, a devenit tată și Kings of Leon se pregătesc să lanseze un nou album. La Rock Werchter 2013 au cântat timp de o oră și jumtate și se pare că sunt în formă! Am ascultat toate piesele lor cunoscute, mai vechi sau mai noi, am cântat cu toții în cor refrenul de la Pyro, iar concertul lor s-a încheiat, apoteotic – cum altfel? – cu Sex on Fire.
În aceeași seară au mai cântat și Blur, pe care nu i-am văzut niciodată live. Sună foarte bine, erau puși pe distracție și în mare formă, dar show-ul lor a început după miezul nopții. Eram, deja, de opt ore la Werchter, așa că, după primele patru piese, am cedat…
Line up-ul zilei de 5 iulie:
MAIN STAGE
13:45 – 14:45 – The Bots
15:20 – 16:20 – Two Door Cinema Club
16:55 – 17:55 – The Hives
18:35 – 19:35 – The Script
20:15 – 21:15 – Phoenix
22:00 – 23:25 – Kings of Leon
00:10 – 02:00 – Blur
KluB C
13:00 – 13:40 – Charles Bradley and his Extraordinaires
14:25 – 15:15 – Angel Haze
16:05 – 17:00 – Ke$ha
18:00 – 19:00 – Major Lazer
20:00 – 21:15 – C2C
22:15 – 23:15 – Vitalic VTLZR
00:15 – 01:30 – Boys Noize
THE BARN
13:40 – 14:25 – Gary Clark Jr
15:15 – 16:05 – Lianne La Havas
17:00 – 18:00 – The Lumineers
19:00 – 20:00 – Richard Hawley
21:15 – 22:15 – John Legend
23:15 – 00:15 – Ben Howard
S-ar putea să vă placă și:
Rock Werchter 2013: Ziua 1, 4 iulie
Se apropie Rock Werchter 2013!
Cum a fost la Rock Werchter 2012
Pregătiri pentru Rock Werchter 2013
[…] Rock Werchter 2013: ziua 2, vineri, 5 iulie […]
[…] Rock Werchter 2013: ziua 2, vineri, 5 iulie […]