Cum a fost la Summer Well 2014

Summer Well 14_Ziua 1_13

Cu un line up excelent, foarte bine organizat, cu vreme bună, oameni frumoși, multă voie bună și o atmosferă extraordinară, Summer Well 2014 a fost unul dintre cele mai bune festivaluri din România. Abia aștept ediția de anul viitor!

În dimineața zilei de sâmbătă, 9 august, m-am trezit cu un zâmbet larg cât toată fața: azi începe Summer Well!, a fost primul gând. Al doilea – să verific prognoza: bun, niciun nor nu se prevede pentru azi și mâine. Și chiar așa a fost! Am avut parte de două zile minunate, din toate punctele de vedere, pentru că la Summer Well am găsit oameni zâmbitori și civilizați, o organizare foarte bună, muzică pe gustul meu, care se auzea bine de oriunde, fără miros de mici, praf, fără restricții inutile sau oameni needucați. Totul a fost perfect. Bravo!

În ambele zile am ajuns pe la ora 17 la Palatul Știrbey, din Buftea. Am mers cu mașina și am găsit ușor loc de parcare pe una dintre străduțele din apropiere, dar și autobuzele au fost o opțiune bună, din câte am auzit. Le-am văzut pe drum, și la dus, și la întors, și parcă îmi părea rău că nu sunt acolo, ca să simt și mai de aproape vibrațiile festivalului!

Locul – Palatul Știrbey din Buftea – este foarte bine ales. Un parc imens, cu multă umbră, alei și pajiști frumoase. Nu am stat la coadă la nimic: nici la casele de jetoane, nici la băutură, mâncare sau toalete. Un jeton costa 7 lei, o bere Becks sau un pahat cu băuturi răcoritoare era 1 jeton, apa o jumătate. La capitolul mâncare aveam de unde alege, unele sanvișuri erau cam scumpe, dar, cum spuneam, aveam de unde alege.

În prima zi am ascultat-o pe Chloe Howl, o englezoaică de numai 19 ani care cântă pop rock și care se simțea foarte în largul ei pe scena Summer Well. După care au venit băieții de la The 1975, o trupă de indie rock din Manchester, care se bucură de mare succes în acest moment și care e prezentă pe afișele multor festivaluri din 2014.
John Newman m-a dezamăgit puțin, pentru că toate piesele lui sună la fel, se agita cam mult pe scenă, a mizat mai mult pe lumini, show și colegii de trupă, decât pe propria lui voce și a demonstrat că nu prea știe să cânte altceva în afară de Love Me Again. Bastille mi-au plăcut cel mai mult, mi-au lăsat o impresie la fel de bună ca la Rock Werchter 2014.

Summer Well 14_Ziua 1_2

Summer Well 14_Ziua 1_3

Summer Well 14_Ziua 1_5

Summer Well 14_Ziua 1_6

Summer Well 14_Ziua 1_9

Summer Well 14_Ziua 1_11

Summer Well 14_Ziua 1_13

Summer Well 14_Ziua 1_19

Summer Well 14_Ziua 1_22

 

Iată line up-ul zilei de sâmbătă, 9 august:

17.15 – Prides
18.30 – Chloe Howl
19.45 – The 1975
21.15 – John Newman
22.45 – Bastille

Ziua 2

Ziua Placebo. Cu care să nu vă așteptați să vedeți fotografii, pentru că am preferat să savurez fiecare moment al rectalului lor, să cânt, să dansez și să mă bucur de ultimele momente de la Summer Well 2014. În a doua zi de festival am așezat “tabăra” ceva mai departe de scenă, unde ne-am simțit ca la picnic! M-am plimbat prin parcul Domeniului Știrbey, am câștigat un tricou personalizat, datorită paharului plin cu bere, l-am admirat pe Tom Odell, alături de alte sute de fete – până și Miles Kane i-a dedicat o melodie blondului! – și ne-am odihnit, puțin, când a cântat The National, în așteptarea celor de la Placebo, care au fost, bine-nțeles, la înălțime! Ei au reușit să umple tot gazonul de pe Domeniul Știrbey, să facă mulțimea să cânte și să danseze de la început la final, au cântat și Scene of The Crime, și Every You Every Me și For What Its Worth… au fost de nota 10!

Summer Well 14_Ziua 2_1

Aici a fost festivalul copiilor (mă rog, al părinților…)

Summer Well 14_Ziua 2_2

Labirintul Summer Well

Summer Well 14_Ziua 2_3

Summer Well 14_Ziua 2_4

Summer Well 14_Ziua 2_5

Summer Well 14_Ziua 2_6

 

Reptile Youth

Summer Well 14_Ziua 2_7

Summer Well 14_Ziua 2_8

Summer Well 14_Ziua 2_9

Summer Well 14_Ziua 2_10

Summer Well 14_Ziua 2_11

Summer Well 14_Ziua 2_12

Summer Well 14_Ziua 2_13

Tricoul meu personalizat!

Summer Well 14_Ziua 2_14

Summer Well 14_Ziua 2_15

Summer Well 14_Ziua 2_16

 

Summer Well 14_Ziua 2_19

Summer Well 14_Ziua 2_20

Summer Well 14_Ziua 2_21

Summer Well 14_Ziua 2_22

Summer Well 14_Ziua 2_23

Summer Well 14_Ziua 2_24

Summer Well 14_Ziua 2_25

Summer Well 14_Ziua 2_26

 

Summer Well, line up duminică, 10 august

17.00 – Reptile Youth
18.15 – Tom Odell
19.30 – Miles Kane
21.00 – The National
23.00 – Placebo

 

S-ar putea să vă placă și:

Rock Werchter 2014: primele două zile

Rock Werchter 2014: ultimele două zile

Lasa un comentariu