Idei de weekend: Vânătoarea de comori arhitecturale

Pe Ioana Pătrășcoiu am cunoscut-o când am participat la prima mea Vânătoare de comori arhitecturale, în cadrul evenimentului de promovare a Capitalei Experience Bucharest din luna mai 2017. Am ales Cartierul Armenesc din București, deși aș fi vrut să descopăr comorile Cotrocenilor, dar nu am reușit să îmi potrivesc programul.

Experiența Vânătorii mi-a plăcut atât de mult, încât am vrut să aflu cât mai multe despre această modalitate originală și plăcută de explorare a orașelor și să împărtășesc și cu voi bucuria de a vedea orașul în care locuiești prin ochii unui turist. A fi turist în propriul tău oraș, cu aparatul de fotografiat la gât și ochii pe sus, poate fi o idee de weekend foarte bună în orice anotimp.

Ioana Pătrășcoiu, de la Vânătoarea arhitecturală, m-a făcut să văd Bucureștiul, orașul meu natal, prin ochii unui turist. O experiență pe care o voi repeta de câte ori voi avea ocazia

Prin vacanță: Pentru cei care nu știu, explică, te rog, ce este Vânătoarea arhitecturală?

Ioana Pătrășcoiu: Vânătoarea arhitecturală este un joc de echipă prin care devii turist în orasul tău, te familiarizezi cu arhitectura lui (patrimoniul construit) și înveți într-un mod distractiv să-l privești altfel.

Când mergem în vacanță în alt oraș decât cel în care trăim suntem cu ochii pe sus, ne uităm atent la clădiri, observăm detalii, descoperim și ne lăsăm surprinși. Dar acasă ne-am pierdut exercițiul acesta. Avem impresia că știm locurile, știm arhitectura, ce are orașul de oferit vizual. Dar adesea mergem pe stradă pierduți în gândurile noastre, deloc atenți la ce este în jur.

Noi am observat că lucrurile se schimbă un pic după ce îți iei 2-3 prieteni și vii într-o sâmbătă la o Vânătoare arhitecturală. Primești o hartă, câteva foi cu indicii, niște fișe ajutătoare (căci jocul e un fel de introducere în arhitectură) și ai timp 2-3 ore să te plimbi printr-un cartier bine delimitat și să observi, găsești, fotografiezi cât mai multe indicii. Nu e chiar ușor, căci fiecare echipă trebuie să se organizeze bine, să-și împartă responsabilitățile (și indiciile), dar faptul că avem echipe care au fost la 4-5 ediții și ne povestesc cum au început să se uite pe sus, la balcoane, bovindouri și mascaroni și să le povestească prietenilor din mers ce sunt alea, e un semn că facem ceva bine.

Cum și când ți-a venit ideea acestui proiect? De cât timp există Vânătoarea arhitecturală?

Ideea proiectului a venit în etape. Nu a fost un singur moment, un „ahaaaa! Mi-a venit o idee, hai să facem asta!”, ci au fost mai multe cărămizi care s-au așezat unele deasupra altora și la final am văzut ca a ieșit ceva.
În 2011 scriam la un blog colectiv de călătorii (viajoa.ro) și la un moment dat project managerul mi-a zis că ar trebui să facem un treasure hunt în București. Și în acel moment m-am rățoit la el, că nu avem ce treasure hunt să facem noi în Bucuresti, că sunt deja multe. Dar ideea asta a rămas cu mine, așa cum îți rămâne un fir de nisip în pantof – din când în când îl mai simți acolo, te deranjează, îți amintește că există.

Discuția asta a avut loc undeva în februarie. Câteva luni mai târziu, în vară, mă plimbam în pauzele de masă pe străzile cartierului armenesc și mă uitam la diversitatea de stiluri arhitecturale și de case. Întâlnești acolo blocuri moderniste, case neoromânești, case vagon; ai marchize și elemente decorative de la sfârșitul secolului al XIX-lea și ferestre cu influențe otomane. Și mă gândeam cum pot să-i fac și pe alții să le observe fără să fim în cadrul unui tur clasic, în care le arăt la fiecare 10 secunde altceva: „uite balconul ăla”, „uite arcada aia”, „uite cum e acoperișul la casa aia și cum e la cealaltă”. Apoi, tot în acea vară, a urmat participarea la un treasure hunt în București care mi-a lăsat un gust amar. După acesta s-a conturat, practic, ideea Vânătorii.

În octombrie 2011 am avut prima ediție a Vânătorii de comori arhitecturale și urbane – în Cartierul Armenesc. Era înnorat, răcoare, dar am avut vreo 100 de participanți și emoții cu caru’. Și trebuia să fie un one time event, dar am mai făcut unul în primăvară – în Cotroceni. Și de acolo nu ne-am mai putut opri. (Zic „ne-am”, pentru că suntem mai mulți. Există un core team de 3 persoane și o echipă extinsă de încă 3.) A urmat o vânătoare arhitecturală în Batiștei, una în Lascăr Catargiu, Griviței – Moxa, Dealul Filaret, Dacia, Dealul Mitropoliei, Cartierul Evreiesc și Cișmigiu. Avem peste 10 cartiere diferite în care putem să facem vânători arhitecturale. În acest moment. Căci o dată la 6 luni mai adăugăm o zonă nouă. Și de anul trecut am început să facem vânători și în alte orașe: Câmpulung Muscel, Constanța și Sinaia. În octombrie 2017 serbăm 6 ani de vânători arhitecturale. 🙂

Printre cei interesați sunt mai mulți participanți străini sau români? Bucureșteni sau din restul țării?

Până anul acesta, în 2017, Vânătorile arhitecturale au fost pentru localnici (bucureșteni și bucureșteni – adoptați), dar am avut și câțiva străini „rătăciți” sau expați. Îmi amintesc de o echipă care s-a descurcat foarte bine tocmai din cauza „străinului”, care a recunoscut că suferă de OCD (tulburare obsesiv-compulsivă) și că i-a fost foarte ușor să găsească indiciile.
Prima dată când am adaptat vânătoarea pentru străini a fost în cadrul proiectului de promovare a Bucureștiului Experience Bucharest. Mi-era teamă că o să li se pară prea dificil să se orienteze într-o zonă nouă dintr-un oraș necunoscut, dar feedback-ul a fost bun. Li s-a părut distractiv și au spus că este o activitate faină pentru cei care vor să descopere „hidden gems”.

Cum se desfășoară, exact, Vânătoarea: cum mă înscriu, cât costă, câte persoane pot participa la o Vânătoare?

Vânătorile arhitecturale se desfășoară de obicei într-o sâmbătă. Sunt anunțate cu săptămâni înainte pe Facebook și pe site-ul nostru. Primul pas al înscrierii îl reprezintă completarea unui formular în care scrii dacă vii singur sau ai echipă, care este numele echipei, câți membri are (de regulă, echipele au între 3-5 membri; în cazuri excepționale avem și echipe de 2 persoane, dar sunt în dezavantaj față de cele cu mai mulți membri). După acest pas, urmează plata taxei de participare (30 de lei de persoană pentru vânătorile “vechi” și 40 de lei de persoană pentru cele noi). Cu o zi înainte ne auzim prin e-mail cu detalii, apoi, în ziua Vânătorii, ne întâlnim într-un punct comunicat dinainte, dăm materialele, le explicăm ce au de făcut, le urăm succes și îi așteptăm la “linia de sosire”, care este de obicei într-un pub/bistro. Aici luăm de la fiecare “comorile” (fotografiile- răspuns la indicii) și după câteva zile afișăm clasamentul pe Facebook și îl trimitem prin e-mail.
Din ce am observat până acum, vânătoarea e burtică-friendly (am avut participante cu burtică de 7 luni și au spus că s-au simțit bine), este și doggy-friendly (n-aș putea spune dacă animalul de companie i-a ajutat sau încurcat, dar ei s-au simțit bine). Nu prea e bike friendly – este concepută în asa fel încât să mergi, nu să biciclești.

Care sunt locurile în care se organizează Vânătoarea – București, alte orașe? În ce cartiere din București?

În București putem să facem – în acest moment – vânători în 12 cartiere diferite: Armenesc, Evreiesc, Batiștei, Lascăr Catargiu, Amzei, Calea Griviței – Bertehlot, Cișmigiu, Kiseleff, Dacia, Filaret, Dealul Mitropoliei, Cotroceni (aici avem chiar 2 vânători diferite). Zic „în acest moment”, pentru că peste 3 luni o să mai adăugăm un cartier nou la lista de mai sus. 🙂

Cartierul Armenesc

Casa Melik, astăzi, Muzeul Theodor Pallady

Din 2013 am vrut să mergem să vânăm și în alte orașe – pentru că în orice loc există ceva de văzut și pentru că atâtea orășele mici sau medii, pe care nu le-ai lua în calcul pentru o oprire de câteva ore, păstrează încă niște case cochete, care nu sunt monumente istorice, dar care au valoare arhitecturală și locală.

Prima vânătoare de comori arhitecturale care a avut loc altundeva decât în București a fost în Câmpulung Muscel, despre care se spune că „este un secret bine păstrat”. Orașul este o oază de vile în stil neoromânesc. În plus, are cel mai bine păstrat centru istoric de la sud de Carpați.
Alt oraș în care am „vânat” este Constanța, în peninsula istorică, unde lumea crede că „nu e nimic de văzut”.
Al treilea în care am ajuns este Sinaia, un oraș în care e păcat că nu se fac tururi arhitecturale și istorice. Urmează al patrulea, care va fi Mediaș. Și al cincilea, dar aici nu ne-am hotărât încă: să fie Comarnic? Să fie Curtea de Argeș? Craiova? Greu.

Mai ai și alte proiecte asemănătoare, sau idei nepuse în practică încă?

Mai am. 🙂 Unul dintre ele se numește My Secret Romania și e o platformă de excursii în Romania de altadată, o Românie a meșteșugurilor, tradițiilor și a locurilor pline de farmec, dar trecute cu vederea.

Există concurență pe piață, sau ești prima care organizează astfel de tururi?

În București tot aud de treasure hunts. Dar noi suntem singurii care fac treasure hunts pe partea de arhitectură. Și suntem – cred – singurii care le fac cu o anumită regularitate: de anul acesta le facem o dată pe lună, din martie până în noiembrie.

Care este reacția paticipanților după o partidă de vânătoare?

Prima reacție e că sunt un pic obosiți, căci la o vânătoare dintr-asta se merge mult spre foarte mult. De la cinci kilometri în sus. A doua reacție este una pozitivă, legată de ce și câte au văzut și au descoperit. Și a treia este legată, de obicei, de un indiciu care le-a dat de furcă: „unde erau găina/maimuțele/ușa aia?!”

Care sunt traseele sau cartierele tale preferate?

Am o mică slăbiciune pentru Cotroceni. Îmi place și cartierul Primăverii. Ambele sunt zone rezidențiale, cu arhitectură elaborată. Dar și mai mult îmi place să mă plimb fără scop, să umblu pe străzi pe care n-am mai umblat, să descopăr ce are fiecare zonă de oferit.

Dar zonele preferate ale participanților?

Cartierul Cotroceni are un magnetism aparte. Primesc des întrebări de tipul „când mai faceți în Cotroceni?”

Ce le-ai spune celor care cred că Bucureștiul nu are nimic de oferit turiștilor care îl vizitează pentru prima dată?

Că Bucureștiul are farmecul lui și că este nevoie de un pic de răbdare pentru a-l descoperi. La picul de răbdare se adaugă și un pic de curiozitate. Dacă aceste două condiții sunt îndeplinite, de aici încep surprizele plăcute.