Dacă Paradisul există, sper că arată ca insulele Maldive: cu mult soare, ape în nuanțe infinite de albastru și turcoaz, care se dizolvă în verdele cocotierilor adânc înfipți în nisipul alb coralifer.
Am ajuns, pe 26 decembrie 2015, în North Ari Atoll din Maldive, pentru a petrece aici opt zile. De vreo trei ani încercam să petrecem vacanța de iarnă în Maldive, dar până în 2015 nu ne-a ieșit, ba pentru că am ratat la mustață niște bilete de avion ieftine, ba pentru că ne-am trezit prea târziu și variantele de cazare pe care ni le doream erau, deja, epuizate la începutul verii. Și pentru că vacanțele la mare depărtare se pregătesc cu multe luni înainte, prin iunie 2015 ne-am pus întrebarea, ca de obicei: ce facem de Anul Nou? De aici, până la a căuta variante ieftine de zbor, au fost doar trei zile. Am găsit la FlyDubai bilete de avion cu 600 de euro de persoană și am stat liniștiți, gândindu-ne că mai putem aștepta cu cazarea. Nu a fost chiar așa, am aflat cu surprindere că nemții sau englezii își cumpără foarte devreme vacanțele, dar, cu ajutorul agenției Overseas, am găsit o variantă excelentă. Prețul e mare, dar face tot banii!
Am zburat aproape cinci ore până în Dubai, am avut o escală de cinci ore și după alte patru ore și jumătate am aterizat la Male, capitala Maldivelor.
Pe drum către Malé am prins un apus de soare, un răsărit de lună și un răsărit de soare!
La decolarea din Dubai am zburat chiar deasupra cele mai mari clădiri din lume: Burj Khalifa!
Aterizarea pe aeroportul din Male este o aventură, pentru că nu are chiar cea mai lungă pistă din lume… De data asta a fost OK!
Republica Maldivelor, un stat insular din Oceanul Indian, are 26 de atoluri formate din peste 1000 de insule coralifere, dintre care doar 220 sunt locuite. Limba națională este Dhivehi (din familia limbilor indiene), are o populație de 328.000 de locuitori și moneda națională este rufiyaa (MVR): 1 USD=15 MVR. De la mijlocul secolului al XVI-lea a fost, pe rând, colonie portugheză, olandeză și britanică, obținând independența în 1965. Capitala este Malé, cu 125.000 de locuitori, iar religia țării este islamul.
Ne-am pus prosopul de plajă în locul numit Ellaidhoo, din Atolul Aifu, din North Ari Atoll, adică o mică insulă pe care nu există decât un hotel (resort, ca să folosesc un englezism), dintr-ul atol din Maldive.
De la aeroportul dim Male am ajuns cu hidroavionul pe insula, la Ellaidhoo. Totul a fost rezervat cu mult timp înaine, din momentul rezervării hotelului
Majoritatea bungalourilor (al nostru e pe plajă, cele pe apă sunt pentru cuplurile în luna de miere!) au baia în aer liber. La început e bizar, după primul duș te obișnuiești și după prima bere începe să îți și placă!
Vă spun sincer, atunci când am plecat de acasă mă rodea o grijă: dacă ne plictisim opt zile pe aceeași insulă, cu același restaurant și două baruri, cu aceiași oameni, dacă e ca la all inclusive și după trei zile îmi vine să împușc pe toată lumea? Ei bine, după trei zile nu mai știu nici ce zi a săptămânii este, nici ce dată e și dimineața, când aud valurile, îmi amintesc cu greu dacă e vară sau iarnă. Nu, nu ai cum să te plictisești aici, dacă îți plac soarele, căldura (ziua sunt 29 de grade, noaptea 25 pe tot parcursul anului), marea sau oceanul, liniștea, sporturile de apă și mâncarea asiatică. Plus masajele balineze, satele tradiționale sau holbatul, pur și simplu, la peisaje marine.
Iar atunci când bagi capul în apa oceanului și vezi ce se află acolo… ți se răstoarnă toate fricile, grijile, panicile și fobiile pe care le-ai avut vreodată. Dar despre peisaje și snorkeling o să povestesc altă dată. Acum mă opresc la primele impresii, care îmi întrec cu mult așteptările – destul de mari, după trei ani de dorință de a ajunge în Maldive! Pentru că ieri am împlinit 41 de ani, iar cineva mi-a urat să îmi petrec toate aniversările la fel de frumos, mărturiesc că aici, în Ellaidhoo, mă trezesc în fiecare dimineață și adorm, în vuietul valurilor, cu aceeași întrebare: ce am făcut ca să merit să văd atâtea locuri frumoase și să îmi împlinesc toate visele legate de călătorii?!
Recifurile de corali din Maldive atrag marii pasionați de snorkeling si diving, pentru că au o floră și faună extrem de variate
Vă trimit o rază de soare, puțină căldură și vă spun: La mulți ani! Visați cât mai sus, pentru că visele se împlinesc, vă spun eu!
La multi ani …..si sa iti ajute Dumnezeu ca toate zilele de nastere sa le petreci unde/cu cine/si cum vrei tu!
Te invidiez dar in acelasi timp ma bucur pentru tine ca ai reusit sa ajungi aici, sa iti indeplinesti un vis.
Iti marturisesc ca si eu am acest vis si sper sa se indeplineasca in aceasta viata…daca nu macar am incercat.
Abia astept si alte impresii de acolo legate de mancare, obiceiuri si tot ce se poate vedea.
La multi ani !
La multi ani, Monica! Iti multumesc pentru urari si iti doresc si tie sa ti se implineasca toate visele – atat cele legate de calatorii, cat si celelalte! Maldivele au fost un moft, o nebunie, un vis foarte vechi care ne-a depasit mereu posibilitatile, dar am renuntat la multe altele ca sa ajungem acolo. Si a meritat pe deplin! Sa stii ca vacantele exotice nu sunt un vis imposibil. Daca alegi perioade din afara sezonului de varf (noiembrie, ianuarie, februarie) si urmaresti promotiile companiilor aeriene, poti gasi preturi bune la biletele de avion. De exemplu, noi am luat de la FlyDubai cu 600 de euro/persoana, cumparate cu 6 luni inainte. In afara de Maldive, care sunt scumpe, intr-adevar, sunt si alte destinatii mai accesibile: Sri Lanka (foarte exotica) sau statiuni din India (Goa si altele). Exotice sunt si Insulele Capului Verde, mai aproape de Europa. Iti doresc sa iti implinesti toate visele! 🙂 La multi ani si tie!
Iti multumesc pentru incurajari si eu sper ca voi reusi dar trebuie sa mai astept pentru ca anul trecut am indeplinit un vis (sa ajung la Statuia Libertatii) asa ca Maldive trebuie sa mai astepte.
Daca se poate as fi curioasa ce cheltuieli se mai fac in afara celor legate de transport & cazare & all inclusive.
Multumesc.
Pe lângă cheltuielile cu transport și cazare (noi am optat pentru 3 mese, nu all inclusive, e ok oricum), se mai adaugă excursiile: cea la snorkeling a costat 75 de dolari US pentru adulți și 35 pentru copii, excursia pe insula locală, de o jumătate de zi, a costat 50 de USD/adult și 25 USD/copil, ca să închiriezi masca, tub și labe de snorkeling costă 5 USD/zi (noi am mers cu măștile și tuburile noastre și am închiriat doar labele, care erau prea mari pentru a le pune în bagaje). Se mai adaugă ce plătești pe băutură, care e foarte scumpă pe insulă (6 USD o bere, 12 USD un cocktail), masajul costă între 50-150 USD, depinde ce alegi, se mai fac cursuri de diving care ajung la câteva sute de USD și alte excursii pentru cupluri, în jur de 100 USD/persoană (excursie pe o insulă nelocuită, tot felul de cine romantice pentru amorezi 🙂 ). La final se adaugă bacșișurile, care variază între 5-10 USD/săptămână pentru cei de la restaurant, bar, curățenia camerei și unde mai dorești să lași. De obicei, eu las tuturor, pentru că salariile sunt mici și bacșișurile sunt un venit important pentru angajați, care muncesc pe brânci de dimineață până seara.
Imi place articolul tau si ma bucur mult pentru tine, cu siguranta meriti tot ce ti se intampla. Mi-am facut si eu rezervare pentru iarna asta in Maldive si abia astept sa treaca timpul mai repede, Eu am gasit o oferta foarte ok la paralela 45 Academiei, au si reduceri in perioada pentru destinatiile exotice din toamna-iarna, pe langa oferta personaizata, am primit si 100 de euro reducere de persoana, eu si sotul. Nu e mult, in comparatie cu cat cheltui, dar face diferenta. Reviin si va povestesc cum a fost : ))