La Târgul de Turism de la Romexpo strălucește soarele! Și la propriu și la figurat, pentru că sunt primele zile adevărate de primăvară din București, iar Târgul ne amintește că Paștele și vacanța de vară nu sunt departe.
La această ediție a Târgului, care se desfășoară între 16-19 februarie la Romexpo, sunt prezente peste 250 de agenții de turism și tour-operatorii din 14 țări (Austria, Bulgaria, Croația, Egipt, Federația Rusă, Grecia, Israel, Moldova, Palestina, Polonia, Republica Dominicană, România, Turcia și Ungaria), care stau la dispoziția noastră pentru a crea împreună vacanțe personalizate în funcție de bugetul și preferințele fiecăruia.
Pe perioada Târgului veți găsi oferte earlybooking, last minute, pachete turistice pentru litoralul românesc, grecesc sau bulgăresc pentru vara acestui an, city-breakuri în marile capitale europene, ofertele pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale departe de agitaţia oraşelor, dar şi reduceri pentru destinaţii exotice precum Insulele Canare, Republica Dominicană, Maldive, Thailanda, Bali sau Seychelles.
Și pentru că am pomenit de Paști, am găsit multe oferte pentru Grecia sau Cipru. Agenția Cocktail, de exemplu, ne propune sejururi în Creta, cu plecare pe 11 aprilie 2017, cu prețuri de la 479 de euro/persoană pentru 6 nopți de cazare și zbor direct cu avionul. Pentru Rhodos, tot între 11-17 aprilie, prețurile pornesc de la 575 de euro/persoană pentru 6 nopți de cazare și zbor direct, iar pentru Cipru prețul e și mai atrăgător, pornește de la 394 de euro pentru 5 nopți de cazare și transport cu avionul. Aceeași agenție ne mai propune, pentru Sărbătorile de Paști, Atena, Praga, Antalya și alte destinații.
Dacă vă gândiți să petreceți vacanța de Paști în Serbia, la Belgrad, un oraș cu atmosferă specială, restaurante moderne și viață de noapte intensă, agenția Hello Holidays are reduceri, până pe 20 aprilie, pentru sejururi la Belgrad. Aceeași agenție ne mai propune, pentru primăvara aceasta, Bulgaria, zona Bran-Prejmer sau Delta Dunării.
Tot pentru Paști, Agenția Interra ne propune Ungaria: un circuit între 14-19 aprilie, cu autocarul, prin Budapesta, Szentendre, Visegrad, Pecs, Mako și alte orașe, care costă 299 de euro/persoană.
Foarte multe oferte pentru Paști mai găsiți și la TUI: Grecia, Praga, Roma, Cipru sau Spania, cu prețuri foarte atrăgătoare.
Spania și Portugalia par să fie atracțiile verii 2017. Da, Turcia și insulele grecești rămân în top, pentru că aici găsiți prețuri mici și oferte variate, dar destinații spaniole precum Gran Canaria, Palma de Mallorca sau Tenerife câștigă mult teren. Prețurile variază mult în funcție de perioadă și tipul de hotel, dar aveți de unde alege. Agenția TUI Travel Center are foarte multe oferte pentru Spania pentru vara 2017.
Muntenegru este o altă destinație interesantă pentru vara care se apropie. Este aproape de România, prețurile nu sunt mari și, din câte am auzit, peisajele sunt excepționale. Filadelfia Turism ne propune sejururi în Muntenegru cu prețuri care pornesc de la 210 euro/persoană în iunie, pentru 7 nopți de cazare în hotel de 3 stele, cu transport personal. Aceeași agenție are și oferte atrăgătoare pentru Mallorca, pentru iunie-septembrie 2017. Pentru mine Spania rămâne în topul preferințelor pentru vara aceasta, rămâne doar să aleg insula!
Pentru România găsiți oferte pentru călătorii în Maramureş, în ținuturile unice ale Harghitei și Covasnei, drumeţii prin Apuseni, excursii în Delta Dunării sau promoții pentru petrecerea vacanței de vară pe litoralul Mării Negre.
Zonele turistice din România sunt reprezentate prin Consilii Judeţene din Bistrița, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Satu-Mare, Sibiu, Suceava și Timiș. Reprezentanți ai orașelor Amara, Bistrița, Covasna, Făgăraș, Mangalia, Mehedinți, Oradea, Piatra-Neamț, Satu-Mare, Sibiu, Târgu-Neamț, Târgoviște, Techirghiol și ai comunelor Turia, Molivisu și Miroslava sunt, de asemenea, la Târg.
Pentru litoralul românesc există promoții pentru sejururile în stațiunile Mamaia, Neptun sau Olimp pornind de la 190 de lei/persoană pentru 6 nopți de cazare.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la această ediție a Târgului de Turism? Am descoperit Munții Noștri! Mai exact, o colecție de hărți tematice pentru munții României, editate de Schubert & Franzke. Colecția cuprinde hărți ale munților Bucegi, Piatra Craciului, Rodnei, Ciucaș, Parâng, Făgăraș și multe alte zone din România. Și mai interesante sunt hărțile pentru hiking, pentru schi sau traseele de biciclete. Există atât hărți tipărite, cât și aplicația gratuită Munții Noștri. Dar despre acest subiect o să scriu cu prima ocazie pe larg, cred că merită mai mult spațiu!
Târgul de Turism al României este organizat şi găzduit de Romexpo, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).
- Program de vizitare:
16-18 februarie 2017 (joi – sâmbătă): între 10.00 – 18.00
19 februarie 2017 (duminică): 10.00 – 16.00
- Loc de desfășurare:
Târgul de Turism al României: Pavilioanele C1-C5
Târgul de produse tradiționale: Aleea Negustorilor
- Accesul vizitatorilor: bilet de intrare – 10 lei
- Mai multe informații găsiți pe www.targuldeturism.ro
FOTO: Arhiva personală