Parcă am ajuns pe altă planetă. Planeta Hollywood? Se poate spune și așa. Nu am văzut încă nicio vedetă în cele câteva ore de când sunt la Los Angeles, dar am ajuns la câțiva metri de covorul roșu al Premiilor Oscar, pe care vor păși celebritățile mâine seară (aici este, încă, vineri).
De când am ajuns în Beverly Hills, mă simt ca într-un mare studio de filmări, unde curg sute de metri de peliculă. Știu că suntem în era digitală, dar asta este impresia pe care ți-o lasă străzile, firmele luminoase, arhitectura caselor, oamenii costumați în Spiderman, Darth Wader, Donald Duck sau Zorro: îți amintesc de gloria cinematografiei americane de acum câteva zeci de ani.
Cu doar câteva ore înainte de decernarea Premiilor Oscar 2013, hotelurile din Los Angeles sunt pline, firmele care închiriază mașini nu mai au ce să-ți ofere, străzile sunt luate cu asalt de turiști și se simte freamătul orașului. Însă lumea e incredibil de relaxată, mai ales în preajma Dolby Theatre – sala care va găzdui ceremonia Oscarurilor. Câteva străzi din jurul clădirii sunt închise circulației auto, teatrul este împrejmuit cu un gard și păzit atent, însă poți să te plimbi prin față, prin culise și chiar în interiorul teatrului, să fotografiezi, să caști gura cât vrei!
La prima vedere, Dolby Theatre (fostul Kodak Theatre) pare mai mic decât m-aș fi așteptat. De fapt, la fel mi s-au părut și străzile din jur, cred că îmi imaginam eu că totul are proporții… americane.
Am, deja, 24 de ore de nesomn, cele 15 de ore de zbor își cer drepturile, așa că las pozele să spună mai multe.
S-ar putea să vă placă și:
Los Angeles (5): o plimbare pe Rodeo Drive
Los Angeles (4): Santa Monica, Venice Beach și Malibu
Los Angeles (3): între dealurile Hollywood-iene și plaja Pacificului
Los Angeles (2): pe covorul roșu al Oscarurilor
Foto: Arhiva personală. Utilizarea fotografiilor și textului sunt interzise fără acordul autorului.
[…] Los Angeles (1): Hollywood-ul fierbe în așteptarea Oscarurilor […]
[…] Los Angeles (1): Hollywood-ul fierbe în așteptarea Oscarurilor Foto: Arhiva personală. Utilizarea fotografiilor și textului sunt interzise fără acordul autorului. […]
[…] Los Angeles (1): Hollywood-ul fierbe în așteptarea Oscarurilor Foto: Arhiva personală. Utilizarea fotografiilor și textului sunt interzise fără acordul autorului. […]
[…] Los Angeles (1): Hollywood-ul fierbe în așteptarea Oscarurilor Foto: Arhiva personală. Utilizarea fotografiilor și textului sunt interzise fără acordul autorului. […]