Los Angeles (2): pe covorul roșu al Oscarurilor

Los Angeles Oscaruri 1

Hollywood-ul plutește într-o atmosferă magică. M-am apropiat cât de mult am putut de Dolby Theatre – locul în care se desfășoară gala de decernare a Oscarurilor 2013 – și am asistat la sosirea vedetelor pe covorul roșu.

Văzut la televizor, evenimentul capătă proporții mult mai mari – la propriu, nu la figurat, pentru că Premiile Oscar rămân cel mai important eveniment cinematografic al anului. Însă teatrul, străzile din jur sau chiar covorul roșu în sine mi s-au părut mai mici în realitate, decât așa cum mi le imaginam.

Impresionantă este desfășurarea de forțe și ordinea desăvârșită în care se petrece totul. Oscarurile sunt o adevărată industrie, în care fiecare om își știe rolul și fiecare moment este organizat cu rigurozitate.

Străzile din jurul teatrului au fost închise de ieri sau de azi-noapte, la ora 2. Duminică dimineață, pe la ora 11, am ajuns aproape de Dolby Theatre, respectând indicațiile polițiștilor prezenți peste tot. Ne-au fost controlate gențile, am trecut printr-un screening serios și ne-am ales locul și, imediat după ce am intrat pe trotuarul din apropierea locului în care urmau să sosească vedetele, accesul a fost restricționat și aici, ca să nu se aglomereze. Am așteptat vreo trei ore, până când au început să sosească, pe rând, limuzinele. Polițiștii dirijau cele trei coloane de mașini, care opresc în locurile indicate, sunt predate valeților, iar vedetele își fac intrarea. Printre mulți necunoscuți, i-am zărit pe George Clooney, Bradley Cooper, Jessica Chastain, Quvenzhané Wallis și Melissa McCarthy. S-au dat jos din limuzine, au salutat lumea și au dispărut în interiorul teatrului. Am încercat să îi fotografiez, prin gard, dar va trebui să mă credeți pe cuvânt că ei sunt!

Ceremonia încă nu s-a terminat, dar Hollywood-ul pare că deja petrece. Trafic aglomerat, hoteluri și localuri arhipline, lume veselă și foarte elegant îmbrăcată se grăbește să ajungă la petrecerile organizate în oraș cu ocazia Oscarurilor. Cum spuneam, este o atmosferă generală de sărbătoare și, judecând după hainele oamenilor de pe străzi, cred că în seara asta fiecare fată se crede cel puțin nominalizată la Oscar și fiecare băiat se visează George Clooney (sau alegeți voi ce nume se potrivește)!

Pe aici au intrat limuzinele invitaților

Los Angeles Oscaruri 2

Oricine voia să intre mai aproape de covorul roșu trecea printr-un control riguros

Los Angeles Oscaruri 3

Încă trei ore până la sosirea invitaților

Los Angeles Oscaruri 5

Los Angeles Oscaruri 7

Jessica Chastain (în rochie bej, în stânga)Los Angeles Oscaruri 9_Jessica Chastain
Melissa McCarthy

Los Angeles Oscaruri 11

George Clooney se află pe undeva, pe acolo… 🙂

Los Angeles_Oscaruri_George Clooney

Los Angeles Dolby Theatre 9

 

S-ar putea să vă placă și:

Los Angeles (5): o plimbare pe Rodeo Drive

Los Angeles (4): Santa Monica, Venice Beach și Malibu

Los Angeles (3): între dealurile Hollywood-iene și plaja Pacificului

Los Angeles (1): Hollywood-ul fierbe în așteptarea Oscarurilor

 

Foto: Arhiva personală. Utilizarea fotografiilor și textului sunt interzise fără acordul autorului.

 

Comentarii

Adriana , 27 February 2013 at 3:04 pm

Un eveniment foarte important care merita toata atentia.

Victor , 2 March 2013 at 11:08 pm

Da si nu, insa dincolo de toate astea sa nu uitam ca in lume sunt multe evenimente importante, ca tot vorbim de oscaruri, ai idee cand va fi premiera celor mai profitabile afaceri?
Stiam ceva de perioada verii daca nu ma insel…

Cristiana Constantinescu , 3 March 2013 at 1:09 am

Îmi pare rău, nu știu, poate te ajută altcineva!

De pe blogurile de turism adunate (18) , 1 March 2013 at 5:14 pm

[…] California, între dealurile Hollywood-iene și plaja Pacificului. Sau cum Cristiana a încercat să se apropie de Dolby Theatre – locul în care s-a desfășurat gala de decernare a Oscarurilor 2013. […]

[…] Los Angeles (2): pe covorul roșu al Oscarurilor […]

[…] Los Angeles (2): pe covorul roșu al Oscarurilor […]

[…] Los Angeles (2): pe covorul roșu al Oscarurilor […]

[…] Los Angeles (2): pe covorul roșu al Oscarurilor […]

Lasa un comentariu