Orașul Delft, bijuteria Olandei

Delft 5

Canale miniaturale, porțelan alb pictat cu albastru, străduțe fermecătoare, peste 200 de berării artizanale, catedrale vechi și o universitate tehnică reputată: sunt câteva lucruri care fac din micul oraș olandez Delft o destinație cu mult farmec, ce merită vizitată.

Dacă plănuiți o vacanță în Olanda sau un city break la Amsterdam, nu ocoliți orășelul Delft, care merită vizitat și poate fi văzut într-o singură zi. Delft se află în sudul Olandei, are 96.000 de locuitori, se alfă la 63 de km de Amsterdam și se poate ajunge foarte ușor cu trenul, din Gara Centrală din Amsterdam, în numai o oră. Un bilet de tren Amsterdam-Delft costă 25,40 euro/adult și 2,50 euro/copil. Am remarcat faptul că transportul cu trenul este foarte ieftin pentru copii în Olanda, chiar și pe distanțe mari. Biletele de tren pot fi cumpărate din gară, de la aparatele automate de bilete, care funcționează atât cu cash, cât și cu card bancar. Prefer întotdeauna să folosesc cardul, pentru că este mult mai simplu și mai rapid.

Atmosfera orășelului este una aparte, datorită mulțimii de studenți de aici, pentru că Delft este un important centru universitar european. Nu întâmplător se află peste 200 de berării artizanale în orașul cu nici 100.000 de locuitori!

Delft 2

Delft 25

Delft 26

Delft 27

 

Dacă ajungeți aici cu trenul, puteți să închiriați biciclete și să dați o raită prin oraș sau puteți să mergeți pe jos, spre centru – adică spre Grote Markt, piața centrală a orașului, mărginită de străduțe pietonale încântătoare, pe care se înșiră, unele după altele, restaurante, terase, berării, galerii de artă, magazine cu haine, suveniruri și, bineînțeles, cu porțelan de Delft. Din păcate, majoritatea produselor sunt fabricate în China, așa că fiți atenți atunci când alegeți suveniruri sau cadouri.

Delft 16

Delft 17

Delft 18

Delft 19

Delft 24

 

După ce am vizitat Grote Markt și străduțele din jur, am făcut un tur cu vaporașul pe canalele strâmte, pentru a vedea orășelul și din altă perspectivă și pentru a afla câte ceva despre istoria acestor locuri. Turul a durat 50 de minute și biletele costă 7,50 euro/adulți și 3 euro/copii. Și fiindcă tot am pomenit de prețuri și bilete, iată mai multe detalii despre modul în care puteți obține un card bancar avatajos BT Flying Blue.

Delft 3

Delft 4

Delft 8

Delft 9

Delft 10

Delft 21

Delft 22

 

Prânzul l-am luat la una dintre zecile de terase din jurul pieței centrale, savurând o bere locală și o porție de chifteluțe tradiționale, urmărind trecătorii: mulți turiști cu aparatele de fotografiat pregătite și pungi prin care se vedea porțelanul de Delft, studenții grăbiți pe biciclete, strecurându-se cu greu printre cărucioarele cu bebeluși rumeni în obraji și bătrânele ieșite la piață în mantouri mov, cu ruj asortat și proaspăt coafate.

Delft 13

Delft 14

Delft 12

Delft 20

Delft 23

 

În Delft mai puteți vizita frumoase catedrale gotice și puteți vedea cum se realizează porțelanul faimos în toată lumea. Dar cred că o plimbare pe străduțele pietruite, pe lângă canalele strâmte, este cea mai bună cale de a cunoaște acest oraș pe cât de mic, pe atât de frumos. Ca o bijuterie. Sau un bibelou de porțelan (de bun gust!).

De fapt, ar fi trebuit să încep cu Vermeer. Pentru că Delft este locul în care marele pictor flamand Johannes Vermeer (1632-1675) s-a născut, a creat și a murit. Îmi place să revăd, din când în când, Fata cu cercel de perlă, filmul în care Colin Firth îl întruchipează pe marele pictor, iar Scarlett Johansson este Griet, personajul care îl inspiră pe artist.

Pictura se află la Haga, în muzeul Mauritshuis, dar în Delft se poate vizita Centrul Vermeer, unde se află o expoziție dedicată artistului.
Informații utile: Vermeer Centrum Delft, Voldersgracht 21.

Centrul Vermeer din Delft

Delft 28

 

S-ar putea să vă placă și:

Vacanță la Amsterdam cu copiii

Keukenhof, cea mai mare grădină a Europei

City-break la Amsterdam: Van Gogh, canale și lalele

Lasa un comentariu