Am învățat, pe pielea mea, că un călător iscusit nu cară prin bagaje tuburi, tubulețe, cutii și borcănele cu cosmetice, ci alege ambalaje ușoare, produse multifuncționale și ușor de aplicat. Iată câteva idei de cosmetice bune de luat la drum.
Acum câțiva ani, când țineam mai mult la confort decât la libertate și căram bagaje inutile în călătorii, jumătate de valiză sau rucsac era ocupată de cutiile cu șampon, balsam de păr, mască de păr, creme de față, ochi, corp și mâini, o sticlă cu parfum, lapte demachiant și încă o geantă cu farduri de toate culorile și pentru toate momentele zilei. Nu am renunțat să-mi iau cu mine cosmeticele preferate, chiar dacă găsesc și la hotel ce îmi trebuie, dar am învățat să trișez, astfel încât să iau strictul necesar, dar să nu-mi lipsească niciun răsfăț pentru piele sau pentru păr. Nici vara, când soarele și apa usucă și deshidratează pielea și nici iarna, când frigul își cere drepturile – creme ceva mai grase și măști de păr care să nu-l electrizeze, între altele.
Spuneam că am învățat să trișez, adică să iau cu mine numai acele produse de care chiar nu mă pot despărți, care să fie multifuncționale și în recipiente ușoare, de dimensiuni mici, care să nu se verse printre haine și să fie ușor de aplicat.
În primul rând, aleg un produs care să fie, în acelați timp, și gel de duș și cremă de spălat pe față (deci demachiant) și șampon. Da, acest “animal ciudat” bun la toate există și este chiar foarte util. Deci, din start, în loc de trei tuburi rămâne unul singur.
Un alt produs multifuncțional este un balsam hidratant bun atât pentru păr, cât și pentru piele. Unde mai pui că are și puțin glitter, ideal în serile de vară, pe pielea bronzată!
În loc să car și crema de față și fondul de ten, iau deja celebra BB cream, care se întinde rapid și vine într-un tub mic și ușor. Dacă nu pot să renunț la crema de față aleg una într-un tub din plastic mic și ușor, cu factor de protecție solară, fie vară, fie iarnă.
Un alt produs multifuncțional, potrivit pentru seară sau după-amiază, este blush-ul cremos, sidefiu, care poate fi aplicat atât pe pomeți, cât și pe buze sau chiar pe pleoape. În loc să pierzi timpul întinzând crema, apoi fondul de ten, blush-ul, iluminatorul, fardul de pleoape și rujul sau lip gloss-ul, folosești BB cream și blush-ul cremos, mai adaugi un strat de mascara și… ești gata de party!
S-ar putea să vă placă și:
La pas, pe străzi, în balerini
Cum scapi rapid de lacul de unghii în vacanță
5 trucuri pentru îngrijirea părului vara
Ce pun în bagajul pentru city-break?