Voi de ce călătoriți?

De ce plecați în vacanțe? De ce vă puneți rucsacul în spate și plecați sus, pe munte? De ce conduceți mașina sute de kilometri, către locuri îndepărtate și necunoscute? De ce stați ore în șir chirciți pe scaunul de avion, cu emoții, spre alte zări?
Probabil că primul răspuns care vă vine în minte – și mie la fel – este ca să vă relaxați, să vă odihniți, să luați o pauză. Sau să vă împliniți anumite dorințe: să vedeți palmieri, cașaloți, nisip roz, alb sau negru, pinguinii la ei acasă, pe Mona Lisa, cea mai înaltă clădire din lume, câmpuri de lalele, tiroliene și roller coastere, cămile, grădina în care a pictat Monet nuferii, piramide, castele, viața de sub ape, dealuri cu floarea soarelui, țestoase și așa mai departe, fiecare cu “stolurile” lui. Sau ca să aveți parte de experiențe inedite, fie că vorbim despre cele culinare, de viteză, înălțime, decibeli sau orice altă pasiune. Sunt întru totul de acord, chiar și cu partidele rentabile de shopping, în perioadele de reduceri, sau cu achiziționarea diamantului de un carat la care visați din copilărie – e o investiție, nu-i așa?!

Casa lui Claude Monet de la Giverny, lângă Paris

Călătorim ca să ne relaxăm, să avem parte de experiențe de tot felul, să ne împlinim vise din copilărie, să revedem persoane dragi, să ascultăm muzica ne ce place, între altele, dar călătorim și ca să CUNOAȘTEM. Să aflăm ce se găsește dincolo de granițele orizontului nostru, de zona de confort, de peisajul cu care ne-am obișnuit și de cultura, obiceiurile, religia sau arhitectura în mijlocul cărora am crescut.
Am să vă spun imediat unde vreau să ajung, dar mai întâi vreau să vă povestesc o mică întâmplare, care mi-a tras un mare semnal de alarmă.
În ianuarie 2015, când ne întorceam din vacanța în Sri Lanka, la aeroportul internațional din Colombo, pe când stăteam la rând la check in, mi-a atras atenția o familie care vorbea – tare – în limba noastră maternă. Un cuplu trecut de 40 de ani și fiul lor, de vreo 10-11 ani. Ea – blondă, cu buzele augmentate, ca o rățuscă, afișând un decolteu generos, jeans și pantofi sport cu platformă, cu toc înalt, numai bun pentru un drum de 13 ore. El – cu o camașă de la firma cu model ecossais în alb, negru, bej și roșu, sacou și jeans de la altă firmă, cu burtă, lanț de aur și freză atent aranjată și gelată. Nu aveai cum să ratezi mărcile hainelor sau ale genților, erau orbitoare. Puștiul – bine hrănit, ronțăia dulciuri întruna, vorbea mult și tare, despre de toate, inclusiv despre aroma preferată de prezervative a mamei sale. Da, da, nu glumesc, au avut un dialog pe această temă. Nu am tras cu urechea, îi auzea oricine de la trei metri. În total, eram vreo șapte-opt familii de români la coadă, în aeroport, dar numai una vorbea astfel încât să fie auzită de toată lumea.

Cei trei români aveau un bilet la Business class si două la Economy. Pentru un zbor al unei companii emirateze low cost. “Nu înțeleg de ce merg românii cu clasa Economy, românii au bani, ar trebui să meargă la Business Class“, a spus, la un moment dat, juniorul. Poate că nu rumegam această întâmplare și nu ajungeam la aceste rânduri dacă nu tot juniorul a fost cel care a mers la Business! Da, părinții s-au înghesuit cu noi, ceilalți, la Economy, iar puștiul s-a bucurat de privilegiile celor care stau în față. Discuțiile despre bani, sex, branduri și alte valori asemenea au continuat, dar de la un timp încolo nu le-am mai dat importanță. Mă întrebam de ce au mers în vacanță doamna cu buze de rățuscă, domnul gelat și băiatul precoce în Sri Lanka, dar până la urmă mi-am spus să nu judec lucrurile astfel, ar fi putut avea cel puțin 20 de motive pentru a fi la Colombo. Din păcate, niciunul dintre numeroasele motive pentru care călătoreau, în general, nu putea să aibă legătură cu dorința de a cunoaște, de a-și lărgi orizonturile, de a afla ceva despre cultura sau mâncarea localnicilor, de exemplu. Și nici cu plăcerea de a ieși din zona de confort – doar mergeau la Business Class!

Lăsând gluma la o parte, sufăr sincer când văd tineri care nu profită destul de posibilitățile pe care le au, pentru a-și destupa mintea. Pentru a învăța, pentru a cunoaște, pentru a afla, pentru a se îmbogăți spiritual. Nu e vina lor, desigur, pentru că educația este un proces mimetic, în esență. Călătoriile ar trebui să facă parte din acest proces și mă tem că discuțiile despre bani, branduri sau Business class, în acest context, nu sunt calea cea mai bună. Dar, cine știe, poate că mă înșel eu și tocmai din acest motiv nu o să zbor pe scaunele din față prea curând?! Până la urmă, fiecare merge pe drumul lui.