Ce-o fi fost în capul meu să aleg o vacanță de vară lungă și scumpă, pe care să o petrec la peste 10.000 de km, în sezonul uraganelor, la 33 de grade în aer și umezeală 80%?
Ce te împinge să zbori zeci de ore, cu cinci avioane, să schimbi patru locuri de cazare, să cari trei valize și să treci prin zeci de filtre de securitate, când puteai să stai liniștit, cu burta la soare, pe mai puțini bani, mai aproape de casă și în zone mai sigure? Nu știu răspunsul. Știu doar că, într-o seară de iarnă, mă uitam la un film stupid, cu unii care se fâțâiau cu o rulotă de la Miami la New Orleans și mai departe, spre Los Angeles, și am spus: vreau să îmi petrec vacanța de vară în America! Vreau la Miami, la New Orleans și la New York.
Așa a început totul, într-o zi friguroasă de februarie. Și s-a mai întâmplat ceva frumos, am găsit bilete la U2 la Madison Square Garden, așa că am decis să renunțăm la Rock Werchter 2015 și să-i vedem pe Bono&Co. Am văzut live toate trupele pe care le iubesc, de la Depeche Mode sau Coldplay, până la Muse, Kings of Leon sau Arctic Monkeys. Dar, nu știu cum se face, nu am văzut niciun concert U2. Așa s-a întâmplat. Poate că astrele mi-au rezervat această surpriză și mi-au făcut un cadou nesperat la 40 de ani: U2 la New York. Îmi tot repet în minte, pentru că nu îmi vine să cred, parcă tot aștept să mă trezesc dintr-un vis prea frumos ca să fie real.
De aceea nu mai caut răspunsul la întrebarea: ce-o fi fost în capul meu? Ne așteaptă un drum lung și obositor, o călătorie scumpă și călduri mari, ploi și poate, chiar, furtuni, dar și întâlniri cu oameni dragi, cu locuri fabuloase și experiențe noi.
Abia aștept să mă plimb pe Ocean Drive și să văd Art Deco-ul din Miami, să iau barurile la rând pe Bourbon Street în New Orleans și să simt aerul sărat din Battery Park, în New York, în timp ce iau ferry-ul spre… încă nu m-am hotărât încotro. Dar știu că o să iau un ferry din Battery Park. Câte clișee! Numai clișee de turist european exaltat de chemarea Americii, așa este. Acum știu ce a fost în capul meu… Sufăr de această boală: chemarea Americii. M-aș duce acolo oricând, oricum, dar nu oriunde, cu oricine și orice.
S-ar putea să vă placă și:
FOTO: Fifth Ave. din New York, în 30 de fotografii
FOTO: Orașul New York văzut din Rockefeller Center
Miami Beach, un pic altfel (FOTO)
Empire State Building, stăpâna New York-ului
Ce bine e să fii turist în America!
New York City din elicopter: zbor deasupra Manhattan-ului
FOTO: străzile din New York City în 35 de fotografii
Si eu am simtit chemarea asta.
Atunci cand am ajuns in NYC parca mai fusesem acolo de zeci de ori (probabil din cauza atator filme si documentare cu imagini din NY), totul imi parea cunoscut.
Acum ma uit de bilete de avion si cazare pentru California 🙂
10x for sharing.
Da, New York-ul este minunat. In perioada asta sunt promotii la biletele de avion la multe companii! Vacante frumoase in continuare!