Din nou spre Sri Lanka

Sri Lanka_Bentota 9

Pentru că acum un an ne-a plăcut foarte mult în Sri Lanka, am decis să întâmpinăm și anul 2015 în sudul insulei.

Sri Lanka are ceva care te cheamă mereu înapoi. Poate apusurile incredibile, dealurile cu arbori de ceai, câmpurile de orez, verdele perfect al pădurilor și aburii care se ridică după ploaie, gustul peștelui proaspăt, al mirodeniilor, fructelor sau aroma unei cești cu ceai… Poate simplitatea oamenilor de aici, greu încercați de istorie, dar mereu primitori și care nu pot spune nu, orice le-ai cere … Poate plajele întinse din sudul insulei, cocotierii și valurile Oceanului Indian… Sau poate mirosul florilor de banan, al iasomiei și al atâtor flori colorate și parfumate, cu nume neștiute. Este ceva – sau toate astea, la un loc – care te cheamă înapoi. Așa că abia aștept să revin, la final de 2014, în țara ceaiului, a scorțișoarei, a plajelor virgine, templelor budiste și a atâtor comori nedescoperite.

Mai este un motiv, mult mai simplu, pentru care am ales, din nou, să ne petrecem vacanța de iarnă în Sri Lanka: este singura destinație exotică pe care (încă) ne-o permitem, pentru că Sri Lanka rămâne accesibilă, ca prețuri, după anii grei de război și consecințele tsunami-ului devastator din 2004. Dar este evident faptul că turismul va lua un mare avânt în anii care vin, așa că și prețurile vor crește pe măsura dezvoltării.

Cu totul întâmplător plecăm în Sri Lanka pe 26 decembrie 2014, la 10 ani de la marea tragedie care a lăsat în urmă multă durere în această țară și așa chinuită de lupte interne, sărăcie și corupție. Pe 26 decembrie 2004, tsunami-ul care a urmat cutremurului din Oceanul Indian a făcut peste 30.000 de victime în Sri Lanka. Cel mai afectat a fost sudul țării, unde un milion și jumătate de locuitori au fost evacuați. O tristă amintire a lăsat-o un tren plin cu peste 1700 de călători, lovit în plin de valul imens, din care nu a scăpat aproape nimeni. În fiecare an, Sri Lanka își comemorează victimele, în cinstea cărora a construit temple și locuri de pelerinaj. Încet, țara își revine după această calamitate, iar turismul pare să câștige tot mai mult teren. Sunt convinsă că marii dezvoltatori știu potențialul uriaș în materie de turism al acestei insule de o frumusețe țară și tot ce pot să sper este că vor construi cumpătat. Și mai sper ca, la pensie, să mă retrag undeva în sudul insulei, pe malul oceanului, să am grijă de o mică pensiune și un restaurant pescăresc.

Abia aștept să respir din nou aerul sărat al Oceanului Indian și să caut umbra frunzelor mari, verzi și cărnoase ale arborilor exotici, să simt gustul ceaiului adevărat și al fructelor dulci și să-i salut, prin masca de snorkeling, pe frații lui Nemo.

La mulți ani tuturor, vacanțe frumoase și călătorii memorabile vă doresc! 

 

Sri Lanka 13_1

Sri Lanka 13_2

Sri Lanka 13_3

Sri Lanka 13_4

Sri Lanka 13_5

Sri Lanka 13_6

Sri Lanka 13_7

Sri Lanka 13_8

Sri Lanka 13_9

Sri Lanka 13_10

Sri Lanka 13_11

Sri Lanka 13_12

Sri Lanka 13_13

Sri Lanka 13_14

Sri Lanka 13_15

 

În interiorul Templului din Bentota artiștii locali au transpus în culori de pensulă scene de coșmar din 26 decembrie 2004

Sri Lanka 13_16

Sri Lanka 13_17

Sri Lanka 13_19

Sri Lanka 13_20

Sri Lanka 13_21

Sri Lanka 13_22

Sri Lanka 13_23

 

S-ar putea să vă placă și:

Sri Lanka (7): snorkeling în Bentota

Sri Lanka (6): la plimbare cu tuk-tuk

Sri Lanka (5): ce am mâncat (și am băut) bun  

Sri Lanka (4): Safari în Parcul Național Uda Walawe

Sri Lanka (3): croaziera la Mirissa, în căutarea balenelor și snorkeling la Hikkaduwa

Sri Lanka (2): Bentota in 26 de instantanee exotice  

Sri Lanka (1): Primele impresii si fotografii

Plecăm în vacanță în Sri Lanka! Unde vine asta?

Lasa un comentariu