Sri Lanka: 10 ani după tsunami-ul din 2004

În vacanța în Sri Lanka din decembrie 2014-ianuarie 2015 am vizitat și improvizatul muzeu fotografic al victimelor tsunami-ului din 2004. O colecție de fotografii absolut șocante, care ne aduce cu picioarele pe pământ și ne arată cât de mici suntem în fața naturii.

Pentru că este primul post din 2015 și tocmai ne-am întors dintr-o nouă vacanță minunată, vizitând pentru a doua oară Sri Lanka, am ales să vă povestesc, înainte de a scrie despre țestoase, snorkeling, orașul Galle, plaja din Unawatuna sau ce poți face la Hikkaduwa, cât de mult m-a impresionat acest muzeu fotografic al victimelor tsunami-ului din decembrie 2004. A fost ca o lecție de viață în a doua zi din 2015, ca un moment în care mi-am amintit să apreciez așa cum se cuvine ceea ce am, să prețuiesc familia și căminul și să zic Mulțumesc pentru că nu îmi lipsește nimic – ba, dimpotrivă, am mai mult decât am crezut.

Așa cum se știe, pe data de 26 decembrie 2004 în Oceanul Indian, în Sumatra-Andaman, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 9,3 grade pe scara Richter, care a afectat serios Indonezia, Sri Lanka, India, Malaezia, Thailanda, Insulele Maldive și chiar coasta de est a Africii (Somalia și Kenya). Și mai grav a fost, însă, valul de apă uriaș provocat de acest cutremur în Oceanul Indian, un tsunami care a atins chiar și 30 de metri în înălțime și care a luat sute de mii de vieți. A rămas unul dintre cele mai mari dezastre naturale din istoria omenirii.

În sudul insulei Sri Lanka, aproape de Hikkaduwa, mai precis în localitatea Telwatta, chiar în locul cel mai grav afectat de tsunami din această țară, există un mic muzeu privat, cu fotografii din acel sfârșit brutal de 2004. Este greu de descris sentimentul răscolitor pe care ți-l lasă aceste fotografii, e și mai greu de transpus în cuvinte durerea urmașilor victimelor. Am stat de vorbă cu una dintre aceste urmașe, care și-a pierdut toată familia. Mi-a povestit că în dimineața zilei de 26 decembrie 2004, după cutremur, un val foarte puternic a lovit coasta de sud și de est a Sri Lankăi. Apele oceanului s-au retras pe o distanță mare, de câteva zeci de metri, iar oamenii, curioși și complet neinformați, au venit să vadă ce s-a întâmplat. Chiar mai mult, câteva sute de localnici s-au urcat într-un tren care face legătura între Galle și Colombo, speriați de cutremur. Însă 20 de minute mai târziu a venit valul distrugător, de peste 10 metri înălțime, care a spulberat trenul cu 1700 de călători, a pătruns pe o distanță de 2 km în interiorul insulei și a curmat peste 30.000 de vieți, lăsând în urmă un peisaj apocaliptic.

Au urmat zile întregi de căutări ale dispăruților, au apărut boli grave (boli epidemice, chiar un caz de holeră), un milion și jumătate de locuitori din sudul și estul insulei au fost evacuați și au venit ajutoare din toate părțile lumii. Toate aceste momente impresionante sunt imortalizate în muzeul foto al victimelor tsunami-ului din Telwatta. Am ieșit cu ochii în lacrimi din cele două camere cu multe fotografii pe pereți, cu mărturii ale celor care au văzut cu ochii lor grozăvia, cu copiii rămași fără părinți, fără case, fără nimic. Pentru că în numai câteva ore supraviețuitorii au rămas, practic, cu NIMIC. Apa le-a oferit atât de multe, iar apoi le-a luat totul. Natura și-a arătat toată furia, a măturat case și familii, într-o demonstrație de forță uluitoare. Voind, parcă, să ne amintească să nu ne punem cu ea.

Pentru cei cu nervii tari, există și un album special, cu fotografii și mai grăitoare, care stau mărturie acelor zile de coșmar, cu imagini cât se poate de reale care ne arată cum moartea face parte din viața noastră. Eu nu am avut nervii destul de tari.

În muzeu intrarea este liberă, dar sunt acceptate donații.

La 10 ani după războiul naturii, această zonă își revine, treptat, dar rănile încă se văd. Clădirile au fost reconstruite, culturile sunt, din nou, la locul lor, la fel și calea ferată. Dar rănile din sufletele oamenilor – și așa plini de nevoi – nu vor trece niciodată.

În apropiere se află monumentul ridicat de autorități în memoria victimelor și o statuie Buddha, donație a guvernului japonez, chiar lângă calea ferată cu amintiri triste.